Start pentru „Rabla 2013“: persoanele fizice şi juridice se pot înscrie de luni în program. Care sunt condiţiile

0
98

După săptămâni bune de amânări, programul „Rabla 2013“ începe luni. Înscrierea persoanelor fizice şi juridice în program se va face de luni, tichetele fiind distribuite colectorilor de astăzi, a anunţat Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Aproape 290 de colectori (REMAT-uri) şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris anul acesta în Programul „Rabla”, listele cu cei validaţi urmând să fie publicate pe site-ul AFM, potrivit Mediafax.

 

Persoanele fizice se vor putea înscrie, de luni, la colectorii validaţi, în timp ce cele juridice se înscriu la AFM pentru a beneficia de voucher-ul de 6.500 de lei pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 10 ani. Administraţia Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice. În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de până la trei tichete câte puteau fi utilizate în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012.

 

La prima de casare de 6.500 de lei se poate adăuga câte un eco-bonus în valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din următoarele caracteristici ale autovehicului nou achiziţionat: se încadrează în norma de poluare Euro 6, generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid. Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet şi, în funcţie de caracteristicile maşnii, se poate beneficia de o reducere suplimentară de cel mult 1.000 de lei, rezultată din cumulul a două eco-bonusuri. Mai mult pe adevarul.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments