În Marea Britanie au fost documentate primele cazuri de contagiune de acest tip: două persoane au fost diagnosticate cu TBC activ, după ce intraseră în contact cu pisici anul trecut, când a existat o epidemie la pisicile din zona respectivă.
Alte două persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză latentă, ceea ce înseamnă că au fost expuse infecţiei, dar că, în prezent, boala nu mai este activă în organismul lor. Specialiştii spun că transmiterea de la pisică la om a bacilului tuberculozei are loc foarte rar; totuşi, recomandă eutanasierea pisicilor bolnave de TBC.
Pisicile implicate în aceste cazuri au fost infectate cu o tulpină a unei bacterii numite Mycobacterium bovis, care provoacă, de obicei, tuberculoză la vite, dar poate infecta şi alte animale, sălbatice şi domestice, precum viezuri şi pisici.
Ocazional, microbul se poate transmite şi la om; sunt cunoscute cazuri în care oamenii s-au molipsit de la vite bolnave, iar în prima jumătate a secolului XX aceste cazuri erau încă frecvente în Europa. La ora actuală, sunt rare în ţările dezvoltate, în care sunt aplicate măsuri stricte de igienă în crescătoriile de vite, iar laptele este pasteurizat.
Aceste cazuri recente arată însă, pentru prima oară, că transmiterea se poate face şi de la pisică la om.
Deşi acest risc este considerat mic, organizaţia Public Health England (PHE) recomandă, totuşi, ca pisicile la care a fost confirmat diagnosticul de TBC să fie eutanasiate, deoarece altfel oamenii care trăiesc în contact strâns cu ele s-ar putea molipsi la un moment dat.
(Sursa: descopera.ro)