Gazprom a crescut puternic preţul gazelor livrate Ucrainei

0
60

 

 

Rusia a crescut marţi cu 44% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, după expirarea unui discount acordat la sfârşitul anului trecut, sporind presiunile financiare asupra autorităţilor de la Kiev, care aşteaptă un program de asistenţă financiară internaţională.
 

Gazprom a anunţat că majorarea tarifului respectă contractul şi este necesară întrucât Ucraina datorează peste 1,7 miliarde de dolari pentru gazele cumpărate de la începutul anului 2013.

Guvernul fostului preşedinte Victor Ianukovici a negociat anul trecut reducerea preţului gazelor, pe fondul protestelor declanşate după renunţarea la acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

„Discountul pentru preţul gazelor nu mai poate fi folosit”, a afirmat marţi directorul general al Gazprom, Alexey Miller, adăugând că Ucraina nu a reuşit să plătească gazele primite în 2013 şi nu plăteşte integral nici pentru livrările curente.

Decizia creşte probabilitatea ca Gazprom să ameninţe cu blocarea livrărilor către Ucraina, care cumpără circa jumătate din necesarul de gaze din Rusia, lucru care s-a mai întâmplat de cel puţin două ori din 2006.

Decizia Gazprom a avut loc în timp ce Rusia a început să reducă treptat presiunile militare exercitate după anexarea Crimeei, retrăgând o parte din trupele de la graniţa cu Ucraina.

Autorităţile de la Kiev au convenit săptămâna trecută cu FMI un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde de dolari, programul de ajutor financiar urmând să deblocheze şi alte finanţări pentru autorităţile de la Kiev, până la un total de 27 de miliarde de dolari în următorii doi ani.

Ucraina are o importanţă mare pentru securitatea energetică a Europei, întrucât circa 15% din necesarul de gaze al UE tranzitează teritorul acestei ţări.

 

În ianuarie 2009, o dispută între Rusia şi Ucraina legată de preţul gazelor a dus la perturbarea livrărilor spre Europa petru circa două săptămâni.

În urma eliminării discountului, preţul gazelor livrate Ucrainei creşte la 385,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, de la 268,5 dolari în primul trimestru, a spus Miller.

Preţul mediu al gazelor pentru clienţii europeni va fi în acest an de circa 370-380 dolari pentru 1.000 de metri cubi, potrivit estimărilor Gazprom.

Concomitent cu majorarea preţului gazelor livrate Ucrainei, Gazprom a mărit, potrivit contractului, cu 10% taxa de tranzit plătită operatorului ucrainean de conducte UkrTransGaz pentru livrările destinate Europei.

Tranzitul gazelor către Europa prin conductele ucrainene decurge normal, potrivit reprezentanţilor Gazprom şi UkrTransGaz.

Ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, i-a scris săptămâna trecută o scrisoare comisarului UE pentru Energie Guenther Oettinger în care susţine că Ucraina şi Uniunea Europeană ar trebuie să intensifice eforturile pentru livrarea de gaze naturale Ucrainei, pentru a preveni conflictele cu Rusia.

 

„Deocamdată este improbabil producerea unui şoc serios. Gazprom revine la preţurile aplicate Ucrainei în 2013”, a declarat Dennis Sakva, analist în domeniul energiei la firma Dragon Capital în Kiev.

Savka consideră că Ucraina ar putea folosi gaze din rezervele stocate, înainte de a primi ajutorul de la FMIî, aşteptat în această lună.

Ucraina are stocuri reduse de gaze, de 7,2 miliarde de metri cubi, a declarat Andri Koboliev, director general al Naftogaz, compania de stat cerând guvernatorilor regionali să limiteze consumul de gaze în luna aprilie.

Koboliev a spus că intenţionează să se întâlnească cu Miller în această săptămână, fără să precizeze ce vor discuta.

În cadrul acordului cu FMI, Ucraina s-a angajat să majoreze preţul gazelor pentru populaţie cu 50%, de la 1 mai.

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments