Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat marţi numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Mişu Negriţoiu a obţinut 333 de voturi pentru şi nouă împotrivă.
Plenul Parlamentului a aprobat şi numirea lui Victor Ciorbea ca membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, el obţinând 326 de voturi pentru şi 16 împotrivă.
După o carieră de 15 ani în ING Bank România, din care şase ani Director General (2006 – 2012), Mișu Negriţoiu a ajuns la poziţia de Chairman ING România (non-executive) şi Chairman Advisory Board.
La sfârșitul săptămânii trecute redactorii Capital l-au întrebat pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dacă a avut cunoştiinţă de implicarea sucursalei ING Bank din România, în perioada în care Mişu Negriţoiu era director general, în tranzacţiile ilegale cu Iran, pentru care mai mulţi angajaţi ai băncii au fost sancţionaţi şi banca a semnat o înţelegere cu autorităţile americane, plătind o amendă de peste 600 milioane de dolari
Guvernatorul, care și-a dat girul pentru numirea lui Mișu Negrițoiu la conducerea ASF, a răspuns că „Bineinteles că sunt informat. O asemenea informaţie este în special la Direcţia Supraveghere şi apoi spre Oficiul de Prevenire şi Conbatere a Sălării Banilor. Se întâmplă şi la case mult mai mari. NU fac un salt şi întorc spatele la o asemenea problemă, este într-adevăr o problemă, dar să o punem în dimensiunea ei”.
El a mai spus că nu a stiut ca schimbarea din funcţia executiva la ING sa fi avut legătură cu această situaţie: „Nu, asta nu ştiam, şi nici Nu cred că s-a schimbat … S-a terminat un mandat şi a a fost promovat spre o funcţie mai nobilă.”
Intrebat daca crede că există risc reputaţional pentru viitorul sef ASF, in condiţiile în care sub mandatul sau la ING, angajaţi din subordinea domniei sale au fost implicaţi în aceste tranzactii, Isărescu a aratat ca este mai ingrijorat de riscul reputational la care Romania s-ar expune printr-o prezenta neprofesionista in proiectul european important al supravegherii consolidate a pietelor financiare.
(Sursa: capital.ro)