Cercetătoriii au inventat un dispozitiv extrem de subţire, ca un tatuaj, care poate monitoriza starea de sănătate a unei persoane, dar totodată poate elibera medicamentul necesar prin piele.
Aplicat direct pe piele pacientului, dispozitivul poate transmite date despre starea de sănătate a persoanei, află diagnosticul şi eliberează medicamentul necesar. Este prima „piele electronică artificială” care poate monitoriza şi trata un pacient în acelaşi timp.
Noua tehnologie i-ar putea ajuta la un moment dat pe bolnavii care suferă de epilepsie sau Parkinson, cred inventatorii ei.
Dispozitivul este alcătuit din straturi de nanomateriale flexibile, care conţin senzori şi medicamente. Are forma unui plasture de 4 cm lungime, 2 cm lăţime şi doar 0,3 mm grosime, care se lipeşte pe piele, precizează Nanshu Lu, inginer la Universitatea Texas din Austin.
În plus, plasturele are integrat un dispozitiv de memorie, pentru a stoca date despre pacient.
Totuşi, această „piele electronică” funcţionează doar dacă este conectată la un transmiţător de date şi la o sursă de energie, ambele trebuie să fie deci la fel de compacte şi flexibile ca şi prototipul realizat.
Stephanie Lacour, inginer la Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne, Elveţia, spune că acest lucru va fi foarte greu de realizat şi va mai trece mult timp până când plasturele asemeni unui tatuaj va putea fi folosit pe pacienţi.
(Sursa: descopera.ro)