Primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, executat silit pentru un credit restant de 95.000 de lei

0
272

Primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, este executat silit alături de soţia sa, Georgeta, după ce şi-au pus un teren gaj pentru contractarea unui credit de către firma SC Lux Company Investment SRL.

 

Potrivit site-urilor de specialitate, firma ieşeană cu domeniul de activitate în domeniul construcţiilor de clăridi rezidenţiale şi nerezidenţiale este reprezentată de Alexandru şi Ioana Aştefani. Firma se află în insolvenţă din 2009 la cererea creditorilor Banca Carpatica şi Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice, iar de anul trecut este în faliment.

 

În cazul instituţiei bancare, patronii de la SC Lux Company Investment au contractat în urmă cu şase ani un credit din care mai aveau de plătit la momentul emiterii somaţiei de plată, în urmă cu un an, circa 95.000 lei. Pentru a primi creditul, reprezentanţii firmei ieşene au apelat la primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, care a gajat cu un teren agricol de aproximativ 5000 de mp din extravilanul comunei pe care o conduce.

 

„Pentru recuperarea creanţei de 94.599,44 lei datorată de SC Lux Company Investment SRL şi garantată de către debitorii Niţă Dan şi Niţă Georgeta, ambii cu domiciliul în Miroslava, la care se vor adăuga cheltuielile de judecată, se va proceda la valorificarea bunului imobil urmărit, proprietatea debitorilor garanţi, teren în suprafaţă de 4.939 mp, situat în extravilan comuna Miroslava, judeţul Iaşi”, potrivit publicaţiei de vânzare a imobilului citat de Ziarul de Iași.

 

Preţul de pornire a licitaţiei este de 90.600 lei, stabilit prin raport de evaluare realizat de un expert evaluator autorizat. Primarul Dan Niţă nu s-a arătat deranjat că va pierde un teren din „colecţia” sa, spunând că valoarea respectivei suprafeţe este „zero”.

 

„Patronul e un prieten al meu şi l-am ajutat. Acum, dacă am riscat, asta este, să îl vândă. Oricum, e un teren de 0 lei, nu-l cumpără nimeni. Eu aş fi fericit să îl cumpere, dar la preţul ăla, mă îndoiesc. Dacă era mai mic, poate îl cumpăram eu. Asta e explicaţia, nu e nicio «sfârâială»”, a declarat primarul Dan Niţă.

 

Licitaţia va avea loc pe 7 mai, ora 10, la sediul executorului judecătoresc de pe strada Grigore Ureche, nr. 3, bloc Walter Mărăcineanu, parter.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentVIDEO. Scandal la Școala „Titu Maiorescu”, din Iași. Conducerea instituției se ascunde după ușă, după ce un elev s-a tăiat în sticla unui geam termopan
Articolul următorI-am găsit pe moştenitorii lui Teitler! Incredibil: bătrâna bogată de pe Sf. Sava a murit cu 200.000 de lei în casă, ţinuţi la saltea
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments