A crezut că a făcut o afacere şi a luat o ţeapă de 1.300 de lei.
Un tânăr din Neamţ a anunţat Poliţia cu privire la faptul că a fost păcălit de un individ.Pe data de 6 iunie, oamenii legii au fost sesizaţi de Andrei V. (25 de ani), din judeţul Neamţ, despre faptul că, în aceeaşi zi, în timp ce se afla în parcarea unei societăţi comerciale, a fost abordat un bărbat, care i-a oferit spre vânzare un telefon mobil, pentru care a plătit suma de 400 de lei şi a dat un alt telefon, la schimb.
La terminarea tranzacţiei, telefonul a fost înmânat într-o husă, iar, ulterior, victima a constatat că în interior se afla o bucată de gresie, fiind înşelat astfel cu suma totală de 1.300 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru înşelăciune, iar cercetările continuă, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului.