Sâmbătă, 5 aprilie 2014, cele mai frumoase fete din Iaşi se vor întrece la IULIUS MALL pentru titlul de „Miss Boboc”. Competiţia de eleganţă şi stil va avea loc la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market, de la ora 18.00.
Pentru titlul de „Miss Boboc” vor concura 10 participante, care vor avea misiunea de a impresiona juriul la patru probe: defilare pe podium în ţinute office, în rochii elegante de seară şi îmbrăcate sport, precum şi un test de dicţie şi cultură generală. Piesele vestimentare şi accesoriile, pe care tinerele domnişoare le vor purta pe catwalk, vor fi asigurate de brandurile din IULIUS MALL.
Publicul venit să admire frumoasele boboace va avea parte şi de demonstraţii spectaculoase de flair bartending, de momente muzicale semnate de Cynn, precum şi de reprezentaţii de gimnastică ritmică, dans sportiv şi modern. Premiantele vor fi răsfăţate de IULIUS MALL cu vouchere de cumpărături, precum şi cu gadget-uri de ultimă generaţie.
Evenimentul este organizat de IULIUS MALL, în parteneriat cu Fargo Models.