Spitalele din Iași, în criză acută de anesteziști. Medicii au preferat Occidentul, în schimbul salariilor de mizerie și a programului infernal din țară

0
92

Situaţie alarmantă la Iaşi, unde spitalele lucrează cu mai puţini anestezişti decât ar trebui. În prezent, sunt aproape 130 de specialişti, adică jumătate din cât ar fi nevoie. Personalul specializat preferă să plece în străinătate, unde condiţiile de lucru sunt mai bune, iar salariile şi de 10 ori mai mari. 

 

 

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi tratează pacienţi din toată Moldova. Are însă un singur medic anestezist, deşi organigrama prevede patru posturi. Florin Roşu lucrează aici din timpul rezidenţiatului şi face eforturi imense pentru a se ocupa singur de toţi pacienţii. După 11 ani de studiu, 6 de facultate şi 5 de rezidenţiat, nu a avut concediu în ultimii trei ani, iar câştigul lunar, fără gărzi, nu depăşeşte 1.200 de lei.

 

 

„Garantat că lucrez peste program. Nu am program de 7 ore, aşa cât este norma unui medic, lucrez în general 10 ore, în cazul urgenţelor vin de acasă”, povestește la Digi 24 Florin Roşu, medic anestezist.

 

 

Medicul spune că este ofertat frecvent de spitalele din străinătate. Şi recunoaşte că este greu să reziste tentaţiei de a pleca.

 

„Înainte de Sărbători, am primit o ofertă din Germania cu 6.500 de euro pentru o secţie de terapie intensivă. Imediat după Sărbători am primit o ofertă din Franţa pentru anestezie cu 10.000 de euro pe lună”, a mai spus tânărul. 

 

O situaţie critică este şi la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, unde se lucrează într-o singură gardă, deşi ar trebui două. Iar asta pentru că lipsesc 7 din cei 14 anestezişti necesari. Zilnic, la secţia de Terapie Intensivă ajung 50 de copii în stare gravă.

 

„La noi nu se pune problema să încercăm să amânăm urgenţele, pentru ele facem tot posibilul, dar pacienţii care sunt cronici şi sunt pe o listă de aşteptare sunt sigur, acea listă de aşteptare se va prelungi”, a spus pentru Digi 24 dr. Corneliu Paiu, şef Clinică ATI la Spitalul de Pediatrie din Iaşi.

 

Bolnavii se plâng de numărul mic de specialişti, dar recunosc că aceştia sunt îndreptăţiţi să plece peste hotare.

 

Managerii spitalelor spun că nici scoaterea posturilor la concurs nu este o soluţie pentru că lipsesc specialiştii în acest domeniu. Iar asta se întâmplă pentru că anestezia este una dintre cele mai grele specializări, cu cea mai mare perioadă de rezidenţiat: 5 ani.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments