Un bărbat băut, amendat după ce a alertat salvamontiştii care l-au găsit la 200 de metri de cabana în care petrecuse

0
58

 

 

Un bărbat de 52 de ani a fost amendat cu 100 de lei după ce, duminică dimineaţă, băut fiind, a sunat la 112 şi a anunţat că s-a rătăcit în Munţii Parâng, iar echipe de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat în căutarea lui, găsindu-l la 200 de metri de cabana unde petrecuse în timpul nopţii.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, jandarmii hunedoreni au fost sesizaţi de către un bărbat, duminică, la ora 4.00, cu privire la faptul că s-a rătăcit în Munţii Parâng.

Bărbatul a precizat că s-a rătăcit din cauza ceţii, în timp ce cobora din staţiunea Parâng.

 

„Iniţial, bărbatul a comunicat că a părăsit drumul, a mers două ore şi se află într-o zonă împădurită. În căutarea bărbatului au pornit doi jandarmi montani şi doi salvamontişti. Aceştia au verificat zona descrisă de bărbat ca posibil loc în care s-ar afla, însă fără niciun rezultat. După alte discuţii telefonice cu bărbatul în cauză, acesta le-a comunicat jandarmilor montani şi salvamontiştilor că se află lângă gardul unei cabane şi în apropierea sa se află un autovehicul. Pe baza acestei ultime descrieri, în jurul orei 6.00, jandarmii montani şi salvamontiştii l-au găsit pe bărbat lângă gardul unei cabane, în vădită stare de ebrietate, la aproximativ 200 de metri de locul unde petrecuse pe timpul nopţii”, a declarat Răducu.

Potrivit acestuia, bărbatul în vârstă de 52 ani, din municipiul Petroşani, nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind dus de jandarmii montani şi salvamontişti la o cabană din apropiere.

 

„Jandarmii montani l-au amendat cu 100 de lei pentru că a solicitat intervenţia structurilor specializate la faţa locului fără un motiv întemeiat. După ce i s-a explicat rolul serviciului de urgenţă 112, bărbatul a dat semne că a înţeles gravitatea faptei comise”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

Jandarmii montani din Hunedoara s-au confruntat cu un caz similar şi la sfârşitul lunii martie, când un alt bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a anunţat că s-a rătăcit, solicitând intervenţia la faţa locului a jandarmilor montani. Bărbatul respectiv se afla însă pe un drum public, lângă o cabană pe Valea Râului Mare, el fiind, de asemenea, amendat de jandarmii montani.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments