Guvernul ia în calcul extinderea învăţământului obligatoriu în România, etapă în care copiii ar urma să intre cu un an mai devreme, de la vârsta de 5 ani. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta în această dimineaţă la o dezbatere despre educaţie: „Pe mine aproape că m-a convins domnul ministru Pricopie, pentru că fata mea are 6 ani”, a spus Ponta.
Intrarea în grădiniţă sau la şcoală începând cu vârsta de 5 ani ar putea deveni obligatorie în România. Propunerea vine de la ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi a fost asumată astăzi şi de premierul Victor Ponta care a anunţat că doreşte o dezbatere pe această temă.
„Cred că cu toţii trebuie să ne gândim bine când îi ducem la şcoală pe copii. Propunerea şi sistemul care se impune la nivel european şi mondial merge spre vârsta de 5 ani de la care un sistem instituţionalizat – grădiniţă, un tip de şcoală – devine obligatoriu. Or, pentru noi, ştiu câte dezbateri a generat clasa pregătitoare. În momentul în care vorbim de acest sistem de la 5 ani, n-aş vrea să îl introducă Guvernul că aşa se face în alte părţi. Aş vrea ca oamenii să îl cunoască, să ştie şi să vedem dacă ce se întâmplă pe plan mondial e soluţia bună şi corectă”, a spus Ponta.
Premierul admite că în proporţie foarte mare susţine din start această idee. „Pe mine aproape că m-a convins domnul ministru Pricopie, pentru că fata mea are 6 ani, deci nu mai sunt direct vizat”, a adăugat Ponta.
Noul sistem ar urma, potrivit lui Victor Ponta, să fie „aplicat în următorii 20 de ani”.
(Sursa: gandul.info)