PMP Iaşi a marcat Ziua Mondială a Sănătății prin donare de sânge

0
135

Luni, 7 aprilie, peste 30 membri și simpatizanți ai Partidului Mișcarea Populară Iași au fost prezenţi la Centrul Regional de  Transfuzie Sanguină Iași, pentru a dona sânge.  Acţiunea a avut ca scop principal marcarea Zilei Mondiale a Sănătății, la iniţiativa celor doi deputaţi ai PMP Iaşi, respectiv Camelia – Margareta Bogdănici şi Petru Movilă.

 

„Prin acest gest umanitar se dorește atragerea atenţiei opiniei publice ieşene asupra acestei probleme reale cu care spitalele ieşene se confruntă de foarte mult timp. Nu de puţine ori au fost cazuri în care au trebuit amânate operaţii din cauza lipsei de sânge. Vom încerca să organizăm în mod constant astfel de acţiuni, în condiţiile în care există o nevoie acută de sânge iar numărul donatorilor trebuie să fie în continuă creştere”, a fost mesajul transmis de cei cei doi parlamentari ieşeni, membri în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.

PMP Iaşi invita pe toţi cei interesaţi să se alăture acestei iniţiative şi să ofere ajutor, printr-un simplu gest, tuturor celor care au nevoie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments