O tânără de 20 de ani din comuna Berca, judeţul Buzău, care locuieşte într-o colibă, alături de cei doi copii ai săi, de părinţi şi de cei cinci fraţi, trăind din venitul minim garantat, a găsit pe stradă un portofel cu 1.000 de lei, pe care l-a predat Poliţiei.
Tânăra de 20 de ani din comuna Berca a mers la sediul postului de poliţie comunal şi a predat un portofel pe care îl găsise pe trotuarul din faţa dispensarului din localitate, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar-şef Florina Crucianu.
Conform sursei citate, în portofel se aflau aproape 1.000 de lei, dar şi documente şi mai multe carduri bancare.
„Poliţiştii au constatat că portofelul conţinea documentele de identitate şi carduri pe numele unei femei în vârstă de 37 de ani, din comuna Berca, precum şi suma de 988 de lei”, a declarat, miercuri, reprezentantul Poliţiei Buzău, precizând că portofelul cu bani şi documente a fost predat proprietarei, care a recompensat-o pe tânără.
Potrivit autorităţilor locale din comuna Berca, tânăra, Loredana Neagu, provine dintr-o familie de etnie romă, numeroasă, extrem de nevoiaşă, care trăieşte din venitul minim garantat. Singurul din familie care lucrează este tatăl tinerei, care este angajat al societăţii de apă-canal din localitatea Berca.
Tânăra are doi copii şi cinci fraţi cu vârste cuprinse între 14 şi 28 de ani, locuind cu toţii, alături de părinţi, într-o colibă de la marginea comunei. Ea şi fraţii săi sunt văzuţi frecvent căutând resturi prin tomberoanele din localitate, pentru a se putea hrăni.
„Este de domeniul ştiinţifico-fantastic. Sunt extrem de nevoiaşi, primesc venitul minim garantat, pachete de la Primărie de sărbători, sunt mulţi copii şi cu toate acestea acest copil a predat Poliţiei banii găsiţi”, a declarat, miercuri, primarul comunei Berca, Valeriu Marcu.
(Sursa: gandul.info)