Vadim Tudor va putea candida pentru un nou mandat de europarlamentar după ce Curtea de Apel a decis acest lucru. În 2009, Vadim Tudor a câştigat primul său mandat de europarlamentar.
Corneliu Vadim Tudor poate candida la alegerile pentru Parlamentul European, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a admis contestaţia acestuia la decizia din 6 aprilie a Tribunalului Capitalei.
Tribunalul Capitalei a respins în 6 aprilie, ca neîntemeiată, contestaţia lui Corneliu Vadim Tudor privind candidatura sa la alegerile europarlamentare, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Vadim Tudor a contestat la Tribunalul Bucureşti decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura.
„În 27 martie, când la orele 13.00, noi am depus lista cu 225.000 de semnături, puteam depune şi mai multe, dar era inutil, până la ora 24.00, când a încheiat lucrările BEC-ul, erau 11 ore. Aveau timp să recepţioneze listele, nişte oameni din corpul lor tehnic au verificat, nu puteau să vadă că e o inadvertenţă, că e o chestiune minoră? Ne spuneau şi le remediam, cum au făcut şi cu alte partide, dar nouă nu ne-au spus. Pentru reaua lor credinţă vor plăti chiar penal”, spunea Corneliu Vadim Tudor, în faţa jurnaliştilor, la Tribunalul Bucureşti.
Tot la TB s-au mai judecat, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse de Mircea Diaconu, Gheorghe Funar şi Noua Republică.
În cazul lui Diaconu, TB a decis, sâmbătă, admiterea contestaţiei lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. În cazul lui Gheorghe Funar şi al Partidului Noua Republică, condus de Mihail Neamţu, instanţa bucureşteană a hotărât să respingă contestaţiile acestora la deciziile BEC.
În cazul în care deciziile luate de TB vor fi menţinute şi de Curtea de Apel Bucureşti, nici Funar şi nici membrii partidului Noua Republică nu se vor putea înscrie în cursa pentru europarlamentare.
BEC a respins, în 2 aprilie, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.
(Sursa: gandul.info)