Statele Unite au introdus, vineri, sancţiuni împotriva a şapte lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea, suspectaţi că ar ameninţa „pacea şi stabilitatea Ucrainei”, a anunţat Departamentul Trezoreriei americane într-un comunicat. Măsurile „nu au nicio valoare” şi nu pot „dăuna republicii noastre”, a a fost reacţia ministrului Informaţiilor publice al Crimeei, Dmitri Polonski.
Polonski a afirmat că această măsură a Statelor Unite ar putea fi „neglijată, deoarece nu poate dăuna Crimeei şi conducerii acesteia”.
„Nu ne facem griji, fiindcă în ultima perioadă am auzit prea multe declaraţii privind aplicarea unor sancţiuni împotriva liderilor din Crimeea. Ne-am obişnuit deja”, a adăugat el.
Ministrul a subliniat că aceste sancţiuni, „în prezent, nu au nicio valoare nici pentru Crimeea, nici pentru Rusia”. „Înţepăturile unor ţânţari mici nu ne vor putea opri”, a apreciat Polonski.
De asemenea, Dmitri Belik, şeful administraţiei de la Sevastopol, al cărui primar, Aleksei Cialîi, a fost vizat de sancţiunile americane, a declarat că „Cialîi a reuşit să evite escaladarea conflictului şi a asigurat desfăşurarea referendumului într-un mod paşnic”, relatează RIA Novosti.
„Aleksei Cialîi a fost ales de popor. Datorită autorităţii sale şi a unei politici bine gândite, am organizat un referendum fără represiuni împotriva oponenţilor politici, carer au încercat să tensioneze situaţia”, a spus Belik.
„Poate că Occidentul nu-i recunoaşte pe liderii noştri, dar noi i-am ales şi avem încredere în ei”, a adăugat şeful administraţiei de la Sevastopol.
Statele Unite au introdus, vineri, sancţiuni împotriva a şapte lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea, suspectaţi că ar ameninţa „pacea şi stabilitatea Ucrainei”, a anunţat Departamentul Trezoreriei americane într-un comunicat.
Potrivit site-ului Trezoreriei, printre oficialii vizaţi de aceste sancţiuni se numără Rustam Temirgaliev, vicepremierul care a facilitat organizarea referendumului în Crimeea, fostul vicepreşedinte al Parlamentului ucraiean Serghei Ţekov, precum şi primarul Sevastopolului, Aleksei Cialîi.
Sancţiunile se referă la îngheţarea activelor celor şapte „lideri separatişti” şi a companiei Cernomorneftegaz. De asemenea, companiilor americane le-a fost interzisă orice operaţiune financiară care implică aceste persoane.
„Crimeea este un teritoriu ocupat. Vom continua să impunem sancţiuni celor care vor ameninţa în continuare integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”, a declarat subsecretarul Trezoreriei SUA însărcinat cu lupta împotriva terorismului şi cu informaţiile economice, David Cohen.
(Sursa: gandul.info)