Doar 5% dintre românii care cumpără bilete de avion online își fac și asigurări de călătorie

0
72

 

 

Doar 5% dintre românii care achiziționează bilete de avion online pentru plecări în străinătate își fac și o asigurare de călătorie, evitând astfel riscul ca pentru tratamentul unui accident minor sau pentru o singură zi de spitalizare în străinătate să plătească cel puțin câteva sute de euro.
 

Concluzia reiese dintr-un studiu al portalului de turism Vola.ro. Astfel, procentul celor care cumpără bilete de avion online și achiziționează și o asigurare de călătorie (asigurare de sănătate sau pentru pierderea bagajului) s-a menținut constant de-a lungul timpului și este, poate, cel mai bun indicator pentru a măsura conștientizarea utilității unei asigurări de călătorie.

Procentul clienților care cumpără biletul de avion offline (apelând la un agent de turism) și se decid și pentru o asigurare de călătorie este mai dinamic, aproximativ 35% dintre aceștia alegând asigurarea. Rata acestora este însă în creștere: dacă în anul 2012 procentul mediu al celor care alegeau o asigurare de călătorie era de aproximativ 16%, în 2013 a evoluat la aprox. 20%, iar spre sfârșitul anului 2013 și începutul lui 2014, asigurările au fost cumpărate de aproximativ 35% dintre cei care au achiziționat biletul din agenție.

 

„În luna februarie a acestui an am atins chiar un record, rata de conversie pentru asigurările offline fiind de peste 40%” – a declarat Alina Dumitrescu, Directorul Agentiei Vola.ro.

La nivel de agenție, însă, procentul asigurărilor vândute offline și online, raportate la numărul total de călători, atinge aproape 15%, fiind în creștere față de anii trecuți (12% în 2013 și 10% în 2012).

„Clienții percep asigurarea ca pe un cost in plus, nu neapărat ca pe un beneficiu. Asigurarea de călătorie este un serviciu secundar și este percepută ca atare. În spațiul Schengen, de exemplu, a apărut Cardul European de Sănătate și mulți dintre clienții care refuză asigurarea propusă de noi invocă acest motiv. Ce le scapă acestora din vedere este că asigurarea de călătorie are mult mai multe beneficii, cel mai important dintre ele este că te asigură și în sistemul privat de sănătate, spre deosebire de cardul european. La acestea se adaugă, în funcție de tipul de asigurare ales, despăgubirea în caz de pierdere a bagajului, întârzierea sau pierderea conexiunii unui zbor sau chiar falimentul companiei aeriene”, a mai spus eclarat Alina Dumitrescu.

 

Aproximativ 58% din asigurările vândute de Vola.ro sunt asigurări medicale, circa 34% sunt polițe medicale care asigură și bagajul și doar 8 % sunt polițe de călătorie care acoperă riscul de pierdere a conexiunii si a plecării. În general, polițele care asigură bagajul și cele care acoperă riscul de pierdere a conexiunii se recomandă pentru zborurile cu escală sau intercontinentale. Având mai multe cereri pe partea de zboruri directe, este normal ca procentul polițelor medicale să fie cel mai ridicat.

Prețurile polițelor de călătorie variază în funcție de paleta de riscuri pentru care turistul alege să se asigure (asigurare medicală simplă, asigurare medicală + asigurarea bagajului sau întârzierea acestuia, asigurare medicală + bagaj + pierderea conexiunii și a plecării), durata călătoriei și zona în care călătorești: spațiul Schengen, întreaga lume, făra SUA, Canada și Israel sau întreaga lume, inclusiv SUA, Canada și Israel.

Este bine de știut că din cauza conflictelor armate existente, în acest moment nu se pot încheia asigurări în Iran, Irak, Afganistan, Siria și Liban. Vârsta limită pentru încheierea unei asigurări de călătorie este 80 ani.

Cele mai cerute asigurări sunt cele medicale simple și cele care includ și riscul de pierdere sau întârziere a bagajului. În general numărul de polițe vândute este în creștere în perioada martie-septembrie, iar în octombrie-martie fluctuează destul de mult. În perioada vacanței de iarnă vindem mai multe asigurări pentru sporturile extreme, pentru că mulți români care pleacă la schi sau snowboarding sunt conștienți de beneficiile unei astfel de polițe.

 

„Un accident pe pârtie sau o zi de spitalizare te pot face să scoți din buzunar mai mult de câteva sute de euro, iar asigurarea costă cu mult mai puțin”, a declarat Alina Dumitrescu, Directorul Agentiei Vola.ro. 

O asigurare medicală de călătorie pentru 3 zile în Europa costă 8 euro, pentru 7 zile 11 euro, iar pentru 14 zile, prețul ajunge la 17 euro.  Un bilet de avion dus intors București-Roma în perioada 19-21 aprilie, pentru o  persoană, pornește de la 194 de euro. Asigurarea medicala este 8 euro. Un bilet de avion dus-întors București-Barcelona, în perioada 26 aprilie – 3 mai, pentru o persoană, pornește de la 227 de euro. Asigurarea medicală este 11 euro.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments