Majoritatea românilor vor petrece Paştele acasă. Cât vor plăti, în medie, pentru cumpărături

0
53

 

 

Aproape 85% dintre românii din oraşe vor petrece Paştele acasă, cu familia sau cu prietenii, bugetul alocat va fi în medie de 359 de lei, 15,2% vor primi primă în bani, 11,2% tichete cadou şi 4,9% produse cadou, potrivitunui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.
 

 

Conform celui mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center, aproape 85% dintre persoanele intervievate din mediul urban au spus că îşi vor petrece zilele libere de Paşte cu membrii familiei, în localitatea de domiciliu, la rude, prieteni sau ieşind la iarbă verde. Ca tendinţă, persoanele intervievate cu vârsta între 18 şi 35 de ani, pe lângă timpul petrecut acasă, în familie, obişnuiesc să-şi facă timp şi pentru prieteni.

 

Comparativ cu anul 2013, bugetul mediu alocat sărbătoririi Paştelui nu a crescut semnificativ din punct de vedere statistic, suma medie situându-se în jurul valorii de 359 de lei în 2014, faţă de 358 de lei anul trecut.

 

Tradiţia vopsirii ouălor în casă este respectată de 64,8% dintre orăşenii intervievaţi, în timp ce 17,2% dintre respondenţi au spus că preferă să cumpere ouăle roşii din magazin.

 

 

Aproape 50% dintre respondenţi vor cumpăra cozonacul pentru Paşte, iar 33,6% au spus că îl vor pregăti în casă. În ce priveşte pasca şi drobul, cei mai mulţi dintre consumatorii acestor produse au spus că le pregătesc în gospodărie (34,0% pasca şi 42,8% drob). La polul opus se situează vinul, care este cumpărat de aproape 50% dintre orăşenii intervievaţi.

 

Aproape jumătate (49,0%) dintre respondenţi intenţionează să cumpere carne de miel sau ied pentru a sărbători Învierea Domnului. Numărul consumatorilor de carne de miel sau ied creşte dacă sunt luaţi în calcul şi cei 7,1% care primesc acest tip de carne de la familie sau prieteni, dar şi cei 2% care cresc iezi sau miei în propria gospodărie, conform studiului citat.

 

Totodată, 5,3% dintre respondenţi au spus că nu îşi permit din punct de vedere financiar să cumpere carne de miel sau ied.

 

Unii dintre cei intervievaţi au spus că nu intenţionează să consume carne de miel sau ied cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi vor alege alternative mai „economice”, cum ar fi carnea de pui sau porc.

 

 

Cu ocazia Paştelui, aproape 70% dintre persoanele intervievate au declarat că intenţionează să cumpere cadouri celor dragi.

 

Principalul „beneficiar” al acestor cadouri este soţul/soţia sau iubitul/iubita, peste 60% dintre respondenţi oferind „perechii lor” daruri de Paşte. De asemenea, mai mult de jumătate dintre aceştia au declarat că vor oferi cadouri atât părinţilor (58,4%), cât şi copiilor sau nepoţilor (57,7%).

 

„Dar, atunci când ne referim la familiile cu copii, principalul «beneficiar» al cadourilor de Paşte devine copilul”, se mai arată în studiu.

 

În ceea ce priveşte tipurile de cadouri pe care le vor oferi de Paşte celor dragi, cei mai mulţi dintre orăşenii intervievaţi spun că vor opta pentru produse alimentare (ciocolată, cafea, dulciuri etc.), îmbrăcăminte, accesorii vestimentare, accesorii speciale pentru masa de Paşte (faţă de masă, pahare, şerveţele etc.) sau încălţăminte.

 

Peste jumătate dintre persoanele intervievate au declarat că intenţionează să-şi cumpere de Paşte îmbrăcăminte, încălţăminte sau accesorii. Ca tendinţă, tinerii cu vârsta între 18 şi 25 de ani sunt mai dispuşi să investească în propria garderobă, respectând tradiţia de a te „înnoi de Paşte”.

 

Ca şi anul trecut, peste 50% dintre respondenţi nu vor primi beneficii suplimentare de la locul de muncă. Conform studiului, 15,2% dintre persoanele intervievate care sunt angajate au spus că vor primi primă de Paşte în bani, 11,2% că vor beneficia de tichete cadou şi 4,9% că vor primi produse cadou.

 

 

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional – urban, în perioada 4-8 aprilie. Autorii studiului au intervievat 663 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,81%.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments