VIDEO. Bătălii politice pe cadavrul FORTUS Iași. „Ba noi am fost primii!”, țipă Primăria către Consiliul Județean

0
95

Primarul Gheorghe Nichita spune că ideea amenajării unui parc industrial la FORTUS a fost preluată de administrația județeană de la Primăria Iași. Asta după ce proiectul a fost amânat în ședinta de Consiliu Județean, la solicitarea consilierilor PSD. Reprezentanții Primăriei au mers deja la Guvern pentru a stabili ce trebuie făcut pentru ca administrația locală să preia o parte din creanțele Fortus.

 

 

„Sunt unul din cei care am spus de la bun în­ceput că ne dorim un parc in­dus­trial în oraş. Un parc industrial care s-ar putea construi în jurul Fortus ar fi perfect, adică CUG-ul vechi şi tot ce înseamnă patrimoniul în jur. Deci o dezvoltare a unui parc industrial în jurul unui agent economic unde deja funcţionează o activitate ar fi un lucru foarte bun, şi încerc să fac demersurile astfel încât o parte din creanţele pe care Primăria le are de recuperat de la Fortus să ne revină prin patrimoniu de la AVAS astfel încât să putem merge cu acel patrimoniu ca asociaţi într-un parc in­dus­trial pe care să-l dez­vol­tăm. Vom face o documentaţie mai amă­nunţită în perioada urmă­toare“, a declarat Nichita.

 

Societatea va trebui să-și recalculeze datoriile și să stabilească cine sunt creditorii. Până în prezent, FORTUS are o datorie de peste 10 milioane de euro către Primăria Iași.

 

 

{flvremote}http://www.iasitvlife.ro/data/_stiri_video/2014/04_apr/15/STIRE_razboi_pentru_fortus_B.flv{/flvremote}

 

 

Legat de afirmațiile primarului Gheorghe Nichita, conducerea Consiliului Județean a venit miercuri, cu un răspuns:

 

„Mă bucur foarte mult să văd că plagiatul poate avea efecte pozitive pentru oameni. De 2 ani cer ca terenurile care sunt disponibile și care nu se folosesc astăzi în producție să fie date Consiliului Județean și acolo să construim un parc industrial, să aducem investitori, să facem fabrici noi și să creăm locuri de muncă. Avem utilități și transport public, e cel mai bun loc pentru dezvoltarea economică a orașului nostru.

 

Fiți convinși că dacă noi, la Consiliul Județean, nu am fi presat pentru acest proiect în ultimii doi ani, nu s-ar fi întâmplat nimic acum nici din partea Primăriei. Văzând că le fuge pământul de sub picioare, au blocat politic, prin Guvern, proiectul Consiliului Județean, încercând domniile lor să îl promoveze.

 

Mă bucur pentru acest plagiat pentru că la final, dacă acest proiect va reuși, va fi foarte bine pentru oraș. Primăria a blocat demersurile noastre, terenurile erau identificate, amplasamentele stabilite deja. Știam exact ce trebuie și cum trebuie făcut, în timp ce Primăria este abia la începutul acestui drum. Eu le urez succes, pentru că succesul acestui proiect înseamnă succesul pentru multe mii de ieșeni care și-ar putea găsi de muncă în noile fabrici. Dar dacă eșuează, acești oameni ar trebui să se mute din oraș. Au blocat demersul Consiliului Județean de a crea locuri de muncă, asumându-și că le fac domniile lor. Chiar le urez succes.

 

Descopăr ignoranța Primăriei și în domeniul Fortus, pentru că de-abia acum s-au dus la primele discuții și află primele date despre acest subiect. Închei prin faptul că au blocat 100% acest proiect la Consiliul Județean, prin votul consilierilor județeni, și și-au asumat 100% acest proiect. Am mai văzut ce înseamnă acest tip de management. Am văzut la RATP, care e în faliment, am văzut la CET, care e în faliment, și, cu tristețe, mă uit la un pietonal gol, care e plin acum de chinezisme. Ieșenii nu au de unde să-și cumpere produse tradiționale pentru masa de Paști. Noi aveam legătura cu fermierii, am demonstrat asta la Târgul de Crăciun. De altfel, deja am trimis hârtie la Primărie pentru a ne da autorizația pentru Târgul de Crăciun. Probabil ne vor spune că sunt evenimente și nu ne pot aproba cererea. Dacă Târgul de Crăciun va semăna cu bazarul de acum, înseamnă că oamenii aceștia duc lupta politică la extrem”, a precizat Cristian Adomniței într-un comunicat de presă.

 

 

 

(Sursa: iasitvlife.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments