POVESTE HORROR în ghetoul Bularga: câine jupuit de un drogat în faţa copiilor. Agresorul are probleme psihice (TEXT INTEGRAL)

0
1916

Înfricoşător: Gabriel Vornicu, consumator de droguri şi cu două condamnări la activ, şi-a omorât câinele, i-a scos organele, l-a atârnat de grindă şi l-a arătat unor minori. Totul, în miezul zilei, după blocuri. Fenomenul cruzimii faţă de animale se manifestă în România prin sute de cazuri în fiecare an.

 

Nimic nu prevestea ceva rău pentru ziua de vineri, 12 aprilie. Cartierul Bularga, în continuare cu iz de mahala, era cufundat în liniştea unei după-amiezi. Strada Arapului îţi atrăgea atenţia doar datorită celor două magazine deschise pentru amatorii de vin la sfert.

Când, deodată, rutina locatarilor a fost dată peste cap de o intervenţie rapidă a poliţiei. Aceştia au luat cu asalt vila unui ieşean, locuinţă aflată nu departe de cele două blocuri ce pot oricând face parte dintr-o poveste despre ghetouri. În ghearele poliţiştilor a ajuns un tânăr de 28 de ani, pe nume Gabriel Vornicu. Plin de sânge, a fost băgat în dubă. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat. Însă misterul a fost dezlegat după câteva minute, imediat după plecarea oamenilor legii. 7EST prezintă în rândurile următoare povestea unui tânăr cu mintea tulburată şi care a băgat spaima în copiii de pe strada Arapului.

 

Aici a avut loc scena de groază. Gabriel Vornicu a jupuit câinele de faţă cu cei doi minori şi l-a atârnat de grinda din faţa casei

Implicaţi şi doi minori

În acea zi de vineri, Gabriel, sub influenţa consumului de droguri, a dat semne de agitaţie. Pe lângă el se gudura câinele Max. Până când, într-un exces de furie, bărbatul a prins câinele şi l-a făcut bucăţi. L-a legat bine, după care i-a tăiat urechile. A pus mâna pe un cuţit şi a început să-i scoată organele vitale. Astfel, inima, rinichii şi ficatul au fost găsite într-un borcan.

Scena terifiantă a continuat. A legat câinele de grinda din faţa casei şi deasupra a atârnat trei icoane printre care şi cea a Mariei Fecioara cu Pruncul. În acel moment a realizat că ”opera de artă” trebuie văzută şi de alţi vecini. A păcălit doi minori ca sa-i vadă capodopera: Robert C. şi un anumit Marius.

 

Din spusele vecinilor, Robert C. are 16 ani şi ar avea şi el ceva probleme cu drogurile, nefiind foarte afectat de scena macabră.  Marius însă a fugit repede la părinţi şi le-a spus ce a văzut, ca mai apoi să fie anunţaţi poliţiştii de la secţia a V-a şi să se declanşeze forfota.

Declaraţiile luate la faţa locului au fost controversate. Gabriel Vornicu ar fi declarat, în momentele de nebunie, că vrea să facă un transplant de muşchi de la câine la minorul Robert C, care are rejecţie la pulpa unui picior, după accidentul cu TIR-ul. Alt vecin ar fi declarat, la cald, că ucigaşul câinelui i-ar mai fi promis unui bătrân din cartier, care suferă de ciroză, că îi va face rost de un ficat pentru a i-l înlocui.

 

Tatăl tânărului sadic este un om religios. Spune că drogurile i-au luat minţile fiului său

Vecinii sunt îngroziţi

Acum, la câteva zile după grozăvie, vecinii sunt bucuroşi că nu s-a ajuns la fapte mult mai grave. ”A scos icoanele afară şi a dat drumul la muzică. Am înţeles că au fost doi copii ţinuţi acolo. Ce a avut cu câinele, Dumnezeu să mă ierte…”, a spus un locatar de pe strada Arapului.

În Bularga, problemele cu drogurile sunt cunoscute de locuitori. ”Robert stă la etajul unu (blocul Ţesătura, aflat la 100 de metri de vila lui Vornicu-n.r). El poartă numele tatălui. Pe mamă o cheamă Loredana. Merge cam şchiop pentru că a fost călcat de un tir. Are şi el probleme cu drogurile. A fost dus la Socola de mai multe ori”, a precizat o vecină din bloc despre unul dintre cei doi martori minori.

 

 

Riscă puşcăria

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au confirmat fapta petrecută în Bularga. ”Pe data de 12 aprilie, la ora 17.30, secţia a V-a a fost sesizată că un tânăr de 28 de ani ar fi agresat câinele familiei. S-a impus deplasarea unei echipe de intervenţie. A fost prins în flagrant şi imobilizat”, a explicat Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ. Pentru această faptă riscă o amendă ce poate ajunge la 10.000 de lei sau chiar până la trei ani de detenţie.

 

 În acest bloc insalubru locuiesc copiii care au asistat la schingiuirea animalului. Atmosfera e de ghetou

Condamnat pentru tâlhărie

Gabriel nu este certat pentru prima dată cu legea. A înfundat puşcăria încă de la 18 ani, pentru tâlhărie. Nu a stat prea mult în libertate şi s-a întors în penitenciar. Mai are patru fraţi, iar mama este plecată în străinătate, acolo unde suferă de mai mulţi ani de grave probleme de sănătate. În vila de pe Arapului, Gabriel locuieşte doar cu tatăl său, Gheorghe. Cel din urmă are o mică afacere în bazar, acolo unde, pentru a-şi câştiga existenţa, vinde instalaţii sanitare.

 

 

Citește și TRAGIC: 2.500 de oameni concediați la CFR Marfă. Sindicatul sare în capul lui Anchidin: „Dă-ți afară cumnatul!”

 

 

Tatăl: „Avea halucinaţii de la droguri”

Tatăl ucigaşului de câini este un bărbat brunet, cu barbă. Pentru că nu avea mulţi clienţi, citea Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina destinat celor păgubiţi. Clienţii vechi i se adresează cu ”Părinte”. Fire evlavioasă, a fost primit să ajute în altarul preotului paroh de la Biserica Izvorul Tămăduirii din cartierul CUG.

 

A acceptat să vorbească despre problema fiului său. ”Legea asta distruge oamenii. El a luat să fumeze ierburi din alea care-ţi fac rău. De ce sunt legale? Eu am încercat să-l păzesc. Am 200 de icoane în casă de diferite mărimi. El mi-a spus că vrea să scape de prafurile alea. Eu m-am rugat să i se facă rău de la astea, ca să nu mai ia. Dar nu se putea opri. Pleca noaptea şi-şi lua. Nu era violent. Dar mă trezea noaptea că îi este sete, că-i este foame. Venea la mine să-mi spună că «Tati, hai să-ţi fac masaj». Eu îi spuneam să plece. El, de când s-a dus la închisoare, mama şi fraţii l-au cam dat la o parte. Eu, cu frică de Dumnezeu, am făcut şi eu cum am putut. Odată a luat o icoană şi am mers cu el la Mitropolie. A spus că vrea să nu mai ia şi că nu se roagă la Sf. Parascheva pentru că e moartă, iar el vrea să se roage direct lui Dumnezeu. Mi-a mai spus că vrea să se ducă la mănăstire. Avea halucinaţii de la droguri”, a spus cu amărăciune tatăl lui Gabriel.

 

„Cruzimea manifestată faţă de an
imale este, de regulă, un semnal de alarmă cu privire la agresivitatea pe care un individ o poate manifesta faţă de semenii săi. Cât priveşte cazul acestui tânăr, este clar că acesta are nevoie de ajutor specializat, indiferent dacă se va dovedi că a avut sau nu discernământ”, Elena C., psiholog

 

Recent a vrut să sacrifice un miel

Cu o săptămână înainte de a tortura câinele, Gabriel şi-a arătat interesul şi pentru un miel. ”Înainte de a face isprava cu câinele, mi-a spus că ar vrea cu un miel ca să se mântuiască. Boală grea cu drogurile… Eu am ajuns acasă şi am văzut isprava. M-am dus şi eu la Poliţie pentru că mi-era frică să nu-mi bage vreun cuţit. Cu o zi înainte l-a căutat Poliţia pentru că exista o plângere cum că a aruncat cu o rangă într-o maşină”, a încheiat deznădăjduit Gheorghe Vornicu.

 

 

Citește și AVOCATĂ HĂRȚUITĂ cu 3.500 de apeluri anonime! O suna la miezul nopţii şi îi punea muzică în telefon. Soțul o suspecta că are o aventură

 

 

Internat la Spitalul de Psihiatrie

Poliţiştii au hotărât ca tânărul să fie trimis la Spitalul de Psihiatrie ”Socola”. Medicii l-au internat existând suspiciunea că pacientul ar suferi de o tulburare psihotică. Expertiza va stabili cu exactitate dacă Gabriel Vornicu se afla în deplinătatea facultăţilor mintale. ”Într-adevăr, a fost internat în cursul zilei de sâmbătă. Urmează să fie expertizat. Acum se află în regim închis, dar poate fi vizitat de familie”, a declarat Lucian Burlea, manager al Spitalului de Psihiatrie.

 

 

Caz asemănător, dar cu consecinţe mai grave

În iulie 2008, ieşeanul Florin Aştefănoaie, în vârstă de 39 de ani şi-a decapitat mama după care a atârnat capul pe un pervaz. Scena oribilă s-a întâmplat într-un apartament din Tudor Vladimirescu, acolo unde Aştefănoaie locuia cu mama sa. Autorităţile au constatat că ucigaşul nu avea discernământ în momentul comiterii faptei, motiv pentru care s-a dispus internarea la Spitalul din Grajduri.

Florin Aştefănoaie a povestit anchetatorilor că a auzit nişte voci şi că a apărut tatăl său, care l-a îndemnat să-şi ucidă mama. Criminalul a decedat ulterior în Spitalul de la Grajduri.

 

 Lupta pentru drepturile animalelor este mult mai intensă în Occident

Cruzimea asupra animalelor, un mic fenomen

La solicitarea organizaţiei nonguvernamentale Vier Pfoten, Inspectoratul General al Poliţiei a comunicat faptul că în perioada 2011- 2013 au fost constatate 879 de cazuri grave de cruzime asupra animalelor. În 387 de cazuri a fost dispusă începerea urmăririi penale. Totodată, în ultimii 4 ani au fost aplicate 290 de sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legii care sancţionează cruzimea asupra animalelor.

 

 

Un precedent la Iaşi

Vasile Ilie, un tânăr din Răducăneni, a fost condamnat în 2010 de Judecătoria Răducăneni la 2 luni de închisoare pentru ”supunerea unui animal la rele tratamente”. Pedeapsa făcea parte din una mai mare, în care principala infracţiune era de furt calificat. Ulterior, Ilie a comis o crimă, fiind condamnat la zece ani de puşcărie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments