Poliţiştii de la Rutieră iau măsuri speciale în timpul sărbătorilor de Paşte, scoţând pe şosele peste 700 de autospeciale şi peste 400 de radare. Măsurile sunt luate pentru a preveni accidentele rutiere produse de cele mai multe ori din cauza vitezei excesive. În această perioadă, Poliţia se aşteaptă ca drumurile naţionale şi autostrăzile să devină aglomerate, începând de vineri. Gândul vă prezintă care sunt cele mai periculoase tronsoane de şosea din România, acolo unde în ultimii ani au avut loc cele mai multe accidente rutiere. În noaptea de Înviere, ordinea şi siguranţa publică va fi asigurată de peste 11.000 de poliţişti.
Poliţia Română scoate 11.000 de agenţi în stradă, în perioada sărbătorilor de Paşte, pentru a asigura ordinea publică. Pe şosele, care se vor aglomera începând de vineri până luni, vor fi mobilizate 726 de maşini de poliţie, dintre care 404 vor fi dotate cu radare, precum şi aproape 1.600 de poliţişti . În total, 340 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi vor fi supravegheate cu radarul, pentru a-i face pe şoferi să respecte limitele de viteză şi pentru prevenirea accidentelor. Poliţiştii de la Rutieră vor acţiona şi pentru fluidizarea traficului din zonele aglomerate.
“Ne aşteptăm să devină aglomerate drumurile naţionale şi autostrăzile, iar acolo vor acţiona echipajele de poliţie. De obicei, nu sunt creşteri ale numărului de accidente rutiere în perioada de Paşte, însă asta şi pentru că noi am acţionat de fiecare dată preventiv, cu radare şi echipaje. Viteza este una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere şi prin amplasarea radarelor, încercăm să prevenim accidentele”, explică pentru gândul Raluca Seucan, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Române.
Cele mai periculoase 20 de zone din România, pe şosea
Zonele în care au avut loc cele mai multe accidente rutiere, în urma cărora au murit cei mai mulţi oameni, sunt concentrate în special pe DN1 (Bucureşti-Borş), DN2 (Bucureşti-Siret) şi DN6 (Bucureşti-Cenad). Gândul a stabilit care sunt cele mai periculoase 20 de puncte de pe şoselele României, pe baza datelor obţinute de la Poliţia Rutieră.
Cele 20 de puncte în care au murit cei mai mulţi oameni, în urma accidentelor rutiere produse în ultimii ani, sunt situate de regulă în zonele cu treceri de pietoni, în zonele cu păduri pe marginea drumului, dar şi la intersecţiile de şosele şi în curbe.
Click pentru a mări
1. DN1, km. 297-298, lângă localitatea Veştem, jud. Sibiu. Aici au avut loc 10 accidente rutiere, în care au murit 15 oameni, iar 5 au fost răniţi grav, în perioada martie 2007-martie 2012.
2. DN6, km. 12-13, în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov, înainte de trecerea peste râul Ciorogârla. Aici au avut loc 22 de accidente, în care au murit 14 oameni, iar 17 au fost răniţi grav, în perioada mai 2008-mai 2012.
3. DN2, km. 15-16, înainte de localitatea Afumaţi, jud. Ilfov, zona restaurant „La Sandu”. Aici au avut loc 17 accidente, în care au murit 12 oameni, iar 9 au fost răniţi grav, în perioada ianuarie 2007-ianuarie 2012.
4. DN6, km. 256-257, zona localităţii Răcarii de Jos, în apropiere de Filiaşi, jud. Dolj. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 11 oameni, iar 8 au fost răniţi grav, în perioada aprilie 2007-aprilie 2012.
5. DN 7, km. 394-395, la ieşirea din Deva către localitatea Mintia, jud. Hunedoara, vizavi de mina Deva. Aici au avut loc 11 accidente, în care au murit 10 oameni, iar 11 au fost răniţi grav, în perioada iulie 2007-iulie 2012.
6. DN1, km. 31-32, zona Pădurii Ciolpani, între Tâncăbeşti şi Ciolpani, jud. Ilfov. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 10 oameni, iar 16 au fost răniţi grav, în perioada ianuarie 2007-ianuarie 2012.
7. DN1, km. 327-328, după localitatea Săcel, jud. Sibiu, în zona lacului Orlat. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 9 oameni, iar 13 au fost răniţi grav, în perioada februarie 2007-februarie 2012.
8. DN6, km. 14-15, zona localităţii Bulgaru, între Bragadiru şi Cornetu, jud. Ilfov. Aici au avut loc 13 accidente, în care au murit 8 oameni, iar 14 au fost răniţi grav, în perioada iulie 2007-iulie 2012.
9. Autostrada A1, km. 10-11, la intrarea pe autostradă, zona Bricostore, jud. Ilfov. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 8 oameni, iar 3 au fost răniţi grav, în perioada mai 2007-mai 2012.
10. DN1, km. 25-26, între Săftica şi Tâncăbeşti, zona clubului de echitaţie Equestria, jud. Ilfov. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 8 oameni, iar 6 au fost răniţi grav, în perioada februarie 2007-februarie 2012.
11. DN1, km. 305-306, la intrarea în Sibiu. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 8 oame
ni, iar 11 au fost răniţi grav, în perioada iunie 2007-iunie 2012.
12. DN3, km. 252-253, la ieşirea din localitatea Valul lui Traian spre Centura Constanţa, pe vechiul drum spre mare. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 8 oameni, iar 4 au fost răniţi grav, în perioada aprilie 2007-aprilie 2012.
13. DN1, km. 44-45, zona localităţii Puchenii Moşneni, jud. Prahova. Aici au avut loc 15 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 16 au fost răniţi grav, în perioada iunie 2007-iunie 2012.
14. DN1, km. 67-68, zona pădurii Păuleşti, după centura Ploieşti, jud. Prahova. Aici au avut loc 14 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 12 au fost răniţi grav, în perioada aprilie 2007-aprilie 2012.
15. DN21, km. 2-3, localitatea Vărsătura, la ieşirea din Brăila. Aici au avut loc 13 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 10 au fost răniţi grav, în perioada iulie 2007-iulie 2012.
16. DN6, km. 9-10, ieşirea din Bucureşti spre Bragadiru, pe şoseaua Alexandriei, înainte de şoseaua de Centură. Aici au avut loc 13 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 7 au fost răniţi grav, în perioada noiembrie 2006-noiembrie 2011.
17. DN2, km. 106-107, intrarea în Buzău, lângă pădurea Crâng. Aici au avut loc 12 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 10 au fost răniţi grav, în perioada iulie 2007-iulie 2012.
18. DN28, km. 52-53, localitatea Zorile, în apropiere de Iaşi. Aici au avut loc 12 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 8 au fost răniţi grav, în perioada decembrie 2006-decembrie 2011.
19. DN1, km. 66-67, ieşirea din Ploieşti, lângă Metro. Aici au avut loc 11 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 11 au fost răniţi grav, în perioada mai 2007-mai 2012.
20. DN11, km. 7-8, zona localităţii Hărman, lângă Braşov. Aici au avut loc 10 accidente, în care au murit 7 oameni, iar 4 au fost răniţi grav, în perioada iulie 2007-iulie 2012.
25.000 de angajaţi ai MAI acţionează de Paşte. Premierul Ponta a înfiinţat Comitetul Strategic de Monitorizare, pentru Paşte şi 1 Mai
Premierul Victor Ponta a înfiinţat Comitetul Strategic de Monitorizare, care va acţiona în perioada zilelor libere de Paşte şi de 1 Mai, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, şi va coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea. 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi doar de Paşte – Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Aproximativ 11.000 de poliţişti, dintre care peste 1.500 de la Rutieră, vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Poliţiştii de la Rutieră vor acţiona pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult, staţiunile turistice, principalele drumuri naţionale şi în punctele cu risc ridicat de accidente.
Jandarmeria Română mobilizează peste 6.000 de jandarmi pe străzi, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, aceştia fiind concentraţi mai ales în zonele în care este aşteptat un număr mare de persoane – zone turistice, locuri unde se organizează slujbe religioase sau manifestări artistice.
Jandarmeria montană va acţiona de asemenea cu efective suplimentare în staţiunile montane şi pe traseele turistice, pentru prevenirea incidentelor şi pentru îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate.
La frontiere, unde se aşteaptă de asemenea o creştere a traficului rutier şi al afluxului de persoane, peste 3.200 de poliţişti de frontieră sunt mobilizaţi.
Pentru prevenirea incendiilor, dar şi pentru asigurarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă au fost suplimentate efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Peste 5.500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină cu 573 de autospeciale.
În perioada sărbătorilor vor fi disponibile 277 de echipaje SMURD, la care se adaugă 745 echipaje de ambulanţă, toate acestea aflându-se sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de doctorul Raed Arafat.
Compartimentele şi Unităţile de primiri urgenţe vor funcţiona în program continuu asigurând asistenţa de urgenţă pe întreaga perioadă a sărbătorilor de Paşte. 16 aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie, dintre care şase elicoptere SMURD şi avionul medical, sunt pregătite să intervină în caz de urgenţe medicale.
(Sursa: gandul.info)