EXCLUSIV 7EST, bombă naţională: 112 milioane de lei umflate de un ONG anonim din fondurile POSDRU. Cine se ascunde în spatele Asociaţiei Elen

0
962

În cea mai mare sesiune POSDRU din toată istoria sa, cu 500 de proiecte câştigătoare, judeţul Iaşi are un singur succes. Nici la 6/49 nu poţi avea un asemenea noroc: un singur aplicant a câştigat cu toate cele 22 de proiecte depuse, suma totală fiind de 25 milioane de euro. Consultanţii în proiecte europene se freacă la ochi: aşa ceva nu s-a mai pomenit până acum, suma fiind imensă. Asociaţia Elen este cuibul unor înalţi funcţionari din judeţul Alba. Din Iaşi, se remarcă doar Conest, cu 12 milioane de lei primite pentru recalificarea angajaţilor.

 

Abonaţii la fondurile europene şi-au tras din nou partea leului din banii POSDRU. Sute de milioane de lei merg doar spre anumite fundaţii care susţin că recalifică români pe bandă rulantă. „Tunul” a fost dat de o fundaţie din Alba, care a obţinut 22 de proiecte şi peste 110 milioane lei, dar specialiştii în domeniu susţin că e imposibil de derulat o astfel de activitate.

 

„Este imposibil”

Câteva mii de fundaţii, asociaţii, instituţii de stat şi firme private s-au luptat, la începutul acestui an, pentru sutele de milioane de lei din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Câştigător fără drept de apel este Asociaţia Elen din Alba Iulia care, pe fiecare axă, a reuşit să obţină finanţare pentru câte 4-5 proiecte.

„Aşa ceva nu se poate”, susţin specialiştii consultaţi de 7EST. Astfel, pe Axa prioritară 2 Asociaţia Elen are 7 proiecte aprobate de câte 4,25 milioane de lei fiecare. Aşadar, puţin sub 30 milioane de lei în total. „Este imposibil să aplici atât de multe proiecte concomitent. Nu ai resursele necesare”, susţine Ciprian Necula, director adjunct al AJOFM şi unul dintre cei mai buni specialişti ieşeni în accesarea fondurilor europene.

 

 Banii din POSDRU sunt una dintre cele mai mari maşinaţiuni la nivel naţional. Judeţul Iaşi, cu 800.000 de locuitori, obţine 12 milioane de lei, iar Alba, cu 250.000 de locuitori, de 112 milioane de lei

 

„Ziua are doar 24 de ore”

Pe această axă, proiectele Asociaţiei Elen vizează doar calificarea şi recalificarea persoanelor, iar termenul de implementare este de 18 luni. „Sunt mai multe probleme aici. În primul rând, ai nevoie de personal de specialitate. La un asemenea volum, şi 200 de angajaţi sunt puţini”, spune Ciprian Necula. „Noi am avut un proiect la care am lucrat cu peste 90 de angajaţi. Nu ştiu nimic despre această asociaţie din Alba Iulia, dar este mult, este imposibil să derulezi atât de multe proiecte. Ziua are 24 de ore pentru toată lumea, nu poţi lucra atât de mult”, susţine şi Livia Trif, directorul naţional al Fundaţiei Holt.

Cele şapte proiecte ale Asociaţiei Elen sunt în capul listei celor 75 de proiecte aprobate aprobate pe Axa 2. Din Iaşi a obţinut finanţare doar Conest SA, pentru calificarea angajaţilor care lucrează la înălţime. Finanţarea obţinută de firma de construcţii este de 12 milioane de lei.

 

 

Cum vor reuşi să atingă ţinta?

Pe Axa 6, promovarea incluziunii sociale, Asociaţia Elen are cinci proiecte aprobate, de 8,76 milioane de lei fiecare. Aşadar, alte 44 milioane de lei, iar toate proiectele s-au situat, şi de această dată, în fruntea listei. Printre cele 22 de proiecte aprobate nu se numără niciunul de la Iaşi. Domeniul de intervenţie este „îmbunătătirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”, iar Asociaţia Elen adună deja 12 proiecte în valoare de 74 milioane de lei.

„Interesant este cum vor realiza publicul-ţintă. La aceste proiecte te angajeză să califici sau să produci angajarea unui număr de persoane. Cei din domeniu ştiu că este greu să aduci la cursuri un anumit număr de persoane, pe un singur proiect şi într-un singur judeţ. Alba este un judeţ mai mic decât Iaşul, eu cred că este imposibil să atragi persoane pentru 10-15 proiecte de formare derulate concomitent”, explică Ciprian Necula.

 

Omul-cheie în afacerea „Elen-POSDRU” este Cosmin Covaciu, fost prefect, unul dintre cei mai bogaţi liberali din Alba. Sesiunea POSDRU a avut loc când PNL se afla la guvernare

Finanţări pe toate axele

Pe aceeaşi Axă 6, dar pe domeniul de intervenţie „Promovarea oportunităţilor egale pe piaţa muncii”, Asociaţia Elen a „prins” alte 4 proiecte, de câte 6,4 milioane fiecare. Aşadar, 25,6 milioane de lei, ceea ce duce deocamdată la un total de 16 proiecte şi o finanţare de 100 milioane de lei. Domeniul de intervenţie pentru cele 4 proiecte indică faptul că angajaţii Asociaţiei Elen vor susţine cursuri de egalitate de şanse între bărbaţi şi femei şi pentru combaterea discriminării.

 

 

Citește și Atenţie: doctorul Ciornei se întoarce! Concediat după ce i-a murit un pacient, medicul de la Neuro revine datorită unei chichiţe birocratice

 

 

Conest SA, printre norocoşi

În topul proiectelor care au prins finanţare pe Axa prioritară 2, „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, dar pe domeniul „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă” se află aceeaşi Asociaţie Elen. Sunt 6 proiecte ale asociaţiei aprobate, cinci dintre ele cu câte 90 de puncte, şi cu o finanţare de 2,13 milioane lei fiecare. Aşadar, pe acest domeniu se mai adaugă 12,8 milioane lei, numărul proiectelor Asociaţiei Elen ajunge la 22 iar finanţarea POSDRU la peste 112 milioane de lei.

Printre norocoşii din Iaşi se află din nou Conest SA, care a obţinut o finanţare de 2 milioane de lei pentru consilierea în domeniul construcţiilor a elevilor şi studenţilor. „Noi am avut un singur proiect, care este în rezervă. Adică e aprobat dar nu are finanţare. Nici nu poţi cotesta punctajul, pentru că proiectul nu a fost respins”, spune Ciprian Necula, adjunctul de la AJOFM.

 

Punctajele mari au o explicaţie

Consultanţii independenţi solicitaţi de 7EST au oferit unele explicaţii pentru succesul Asociaţiei Elen, dar numai sub protecţia anonimatului. „Sunt mai multe aspecte aici. Când Comisia Europeană verifică dosarele, se iau de obicei cele de deasupra şi de dedesubtul liniei. Aşadar, se verifică în principal diferenţele dintre ultimele care au prins finanţare şi primele acceptate dar pentru care nu a mai fost acordată finanţarea. Această asociaţie are punctaje foarte mari, ceea ce face ca dosarele să nu mai fie verificate”, a explicat unul dintre consultanţii contactaţi de 7EST.

 

Pot fi bani pentru campanie

O altă posibilă explicaţie este legată de influenţa politică a selecţiei dosarelor. „Bani pentru campanie se pot face şi aşa. Un manager de proiect poate câştiga fără probleme 5.000-7.000 euro pe lună, iar aici vorbim de 22 de proiecte. Mai mult, o persoană poate fi manager în mai multe proiecte, nu doa
r în unul. Trebuie văzut şi cine sunt partenerii pe care îi alege asociaţia în cauză, pentru că o parte din bani se duc la aceşti parteneri”, susţine acelaşi consultant.

Asociaţia Elen este condusă de familia Covaciu. Elena Covaciu este preşedinta Secţiei Penale a Curţii de Apel Alba şi este acţionar la IPEC SA, un producător de articole din porţelan care livrează către IKEA.

 

Toţi au funcţii publice

Legăturile la vârf în Alba sunt însă bine articulate. Soţul Elenei Covaciu, Cosmin, a fost prefect de Alba iar fiul, Cristian, este vicepreşedinte al Asociaţiei Elen. Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Elen este Emil Gabriel Benga, director la Protecţia Copilului şi soţul şefei de la Proiecte europene din Prefectura Alba.

În declaraţia de avere, Carmen Benga spune că a câştigat puţin peste 13.000 lei anual, în timp ce soţul a primit de la Asociaţia Elen peste 150.000 lei. Aceeaşi Carmen Benga şi-a completat însă veniturile cu circa 8.000 lei de la Asociaţia Elen, unde a predat cursuri.

Secretarul asociaţiei este Ana Cosmina Victoria Horvath, angajată a APDRP şi soţia unui ofiţer de la Paşapoarte, instituţie care ţine de Prefectura Alba. 7EST a încercat contactarea reprezentanţilor Asociaţiei Elen, dar la numărul de telefon fix afişat pe site nu a răspuns nimeni.

 

Atmosfera la un curs ţinut de Asociaţia Elen, imagine postată pe site-ul propriu

 

Conest aplică de mult pe POSDRU

Patronată de Viorel Cozma, societatea Conest SA este abonată la contractele de asfaltare ale primăriei ieşene. Firma a efectuat lucrările de pe Sărăriei şi de pe bulevardul Ştefan cel Mare, de exemplu, dar acţionarul majoritar este finul deputatului PMP Petru Movilă.

În paralel, Conest a obţinut finanţări POSDRU pentru calificarea forţei de muncă, fiind vizaţi în primul rând propriii angajaţi. În parteneriat cu Grupul Şcolar „Anghel Saligny”, Conest a şcolarizat pe bani europeni în meseriile dulgher-tâmplar-parchetar, zugrav-ipsosar-tapetar-vopsitor, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, dar şi asfaltatori.

Proiectul viza calificarea a 336 persoane, dintre care 112 să dobândească dublă calificare.

 

112 milioane de lei dintr-o lovitură pentru Asociaţia Elen

 

Nr. crt.                 Titlu proiect                                                                          Sumă în lei

1             Formare continuă pentru succes pe piaţa muncii                                        4.256.016,52

2             Dezvoltăm cea mai importantă resursă – resursa umană                               4.256.016,52

3             Formare pentru şanse sporite pe piaţa muncii                                            4.256.016,52

4             Profesionişti pentru profesionişti                                                              4.256.016,52

5             Formare profesională pentru stabilizarea locurilor de muncă                          4.256.016,52

6             Plusvaloare prin calificare profesională                                                       4.256.016,52

7             Conştientizare, formare, valorizare a potenţialului uman                               4.256.016,52

8             Valorificarea cunoştinţelor teoretice la locul de muncă                                 2.128.187,60

9             Integrare pe piaţa muncii prin pregătire teoretică şi practică                         2.128.187,60

10           Sprijin pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii                                         2.128.187,60

11           Dezvoltare personală a tinerilor în contextul Uniunii Europene                        2.128.187,60

12           Împreună pentru viitorul tinerilor                                                               2.128.187,60

13           Oportunităţi de dezvoltare profesională                                                      2.128.187,60

14           O şansă pentru fiecare prin abordare şi coerenţă a pieţei muncii                     6.385.176,28

15           Împreună avem forţa de a reuşi pe piaţa muncii                                           6.385.176,28

16           Împreună combatem clişee – şanse egale pe piaţa muncii

pentru femei                                                                                                        6.385.176,28

17           Solidaritate împotriva discriminării                                                               6.385.176,28

18           Soluţii în integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii                               8.764.445,76

19           Creşterea capacităţii de ocupare a grupurilor vulnerabile                                8.764.445,76

20           Prin noi înşine-integrare şi reintegrare pe piaţa muncii                                   8.764.445,76

21           Paşi către integrare – dezvoltarea competenţelor şi

calificărilor de bază                                                                                                 8.764.445,76

22           Participare pe piaţa muncii pentru persoanele defavorizate                            8.764.445,76

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments