Răspunsul primit de 7EST de la Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt de la Direcţia de Asistenţă Socială, are ceva din greaţa pe care acesta a manifestat-o pe FB, când scria “e borţoasă, hau”. Nu ştiam că promiscuul personaj, un moroi al internetului, a revenit în funcţia ce-i fusese luată, deşi era previzibil: în sectorul public eşti înţepenit, bun-rău, ai o familie de hrănit, uşor-uşor ieşi la pensie dând lecţii tuturor şi nefăcând nimic. Dar Bantaş deja îmbătrâneşte urât, deşi nu-i dau mai mulţi ani decât am eu.
În replica trimisă la articolele din 7EST, privind drepturile salariale ale asistentelor de la Centrul de Îngrijiri Hârlău, se simte agresivitatea funcţionarului public care se crede deasupra muritorilor de rând, o mentalitate pe care Tiberiu Bantaş o are înfiptă adânc în fibra structurii sale. “Avându-se în vedere cele menţionate mai sus, vă rugăm ca pe viitor să ţineţi cont de normele deontologice ale profesiei de jurnalist precum şi de dreptul cititorilor la o informare onestă şi corectă”.
Uşor ameninţător, Tiberiu Bantaş încearcă să ne pună la respect. “Vă rugăm ca pe viitor să ţineţi cont” este o formulare inacceptabilă în raportul firesc dintre instituţii şi presă. Purtătorul de cuvânt de la DAS ne-ar rupe gâtul ca la puii de găină, dar îi pare enorm de rău că nu are voie să o facă. Bantaş îşi permite să dea sfaturi, folosind generalizări inadecvate prin trimiterea la “dreptul cititorilor” şi plasând 7EST pe o poziţie de inferioritate. Din această ultimă frază reiese prea-plinul de care suferă purtătorul de cuvânt al DAS, ego-ul care îi iese prin piele.
Mulţi vorbesc despre deontologie jurnalistică fără să ştie ce înseamnă. Tiberiu Bantaş o vede ca o formă subversivă de cenzură: “asta se cade”, “asta nu se cade” şi mulţi fac această confuzie. Deontologie înseamnă în primul rând o obligaţie morală, o misiune în slujba interesului public pentru care treci prin furtună, prin foc şi sabie. Semantica moralităţii e prea complicată în capul autorităţii publice, ale cărei aere de superioritate au devenit principala problemă a României.
Ostilitatea lui Tiberiu Bantaş reflectă un caracter pe care îl numesc, fără ocolişuri, mizerabil. În ianuarie, imediat după Sărbători, l-am sunat să-i cer aprobarea pentru un reportaj în centrul de minori din Nicolina, cel mai mare din Iaşi. Câţiva zeci de copii petrecuseră Crăciunul în orfelinat şi voiam să surprindem starea lor de spirit, am încercat să-i explic că vrem să atingem coarda sensibilă a ieşenilor, dintre care mulţi trec zilnic pe-acolo şi habar n-au că dincolo de gard sunt minori care nu-şi văd părinţii nici măcar o dată pe an, că vrem să trezim conştiinţa publică, sentimentul solidarităţii, că vrem un reportaj pur şi simplu. Clefăia la telefon şi răspundea sictirit: “Asta hotărâm noi”, “Asta nu se poate”, iar în final nu mi-a dat speranţe. Convorbirea m-a indispus ceva timp, Bantaş având un mod de-a se adresa dezagreabil, asta chiar este o problemă la el, dar am încercat să-mi păstrez firea şi să nu mă lansez într-o dispută sterilă. M-am concentrat pe alte subiecte. Peste trei zile am primit răspunsul său prin mail prin care eram înştiinţaţi că nu ne dă aprobarea să pătrundem în Centru, l-am şters şi mi l-am scos din minte.
Nu trece o săptămână şi Tiberiu Bantaş devine vedetă pe internet, cu un limbaj de mahala. S-o fi îmbătat şi a scris elucubraţii pe Facebook: Nicoleta Luciu “a fătat patru copii, are unguru bani şi vor creşte ca buruienile pe marginea şanţului”, Lavinia Pârvu “e borţoasă hau!”, Mihaela Rădulescu este “curvă obosită şi de rahat” etc. Individul nu se poate abţine să-şi reverse umorile. Eu n-am garanţia că 7EST sau alt canal media pot beneficia de un tratament corect, nepărtinitor, din partea acestui individ. Cred că ziariştii ar trebui să facă anual clasamentul PR-iştilor din Iaşi, iar şefii instituţiilor publice să ţină cont de calificative.
Actul 2: după ţâfna lui Bantaş, vine şi răspunsul lui Marius Pârciu de la Consiliul Judeţean. Profesionist, înecat în legi, paragrafe care se întrepătrund, unele corelându-se, altele anulându-se, cronologii imposibil de ţinut minte şi o concluzie fermă: nu putem mări salariile asistentelor de la Hârlău. Ca să lămurim: 7EST susţine că e o mare nedreptate să laşi 20 de asistente fără sporul de periclitate, lucrând cu nebuni periculoşi, în aceleaşi condiţii ca la Socola, unde sporul există. 90 de reclamaţii depuse în ultimii ani de asistente arată că sunt atacate, muşcate, lovite, urmărite în scara blocului de pacienţi. E cinic să spui că faptele sunt inventate, că această problemă nu există.
Ce-au înţeles birocraţii aparatului public: că problema e pusă greşit de 7EST, că legea nu permite, că nu se poate face nimic. Noi am spus “rezolvaţi imediat problema”, ei îşi încrucişează braţele şi se bat cu noi în argumente juridice. Se cască o prăpastie între administraţie şi lumea reală, noi şi ei suntem practic două tabere adverse.
M-am săturat de aerele lor, de autosuficienţa lor, de aroganţa cu care te tratează, de intimidările la care recurg, de impresia pe care o au că eşti la cheremul lor. În locul lui Cristian Adomniţei, le-aş da termen două săptămâni să rezolve problema şi apoi i-aş da pe toţi afară. Cum poţi susţine senin că e nevoie de o evaluare de la DSP, dar că în 9 ani aceasta nu a fost făcută? Sunt teferi la cap cei care vin cu asemenea justificări? În general, ce nevoie mai avem de DSP, această instituţie anacronică, unde toţi umblă numai după bani şi după interesul propriu?
Ion Florin, directorul DAS de un deceniu, recurge la chiţibuşării juridice în relaţia cu presa, crezând că e mai deştept decât cei cu care stă de vorbă, în loc să vadă că în centrele de minori fetele se prostituează. Asta e realitatea, fenomenul cu adevărat grav pe care Ion Florin îl ascunde sub preş.
La Centrul de Îngrijiri din Hârlău sunt 200 de pacienţi şi, atenţie, 160 de angajaţi. Bantaş, Pârciu, Florin şi Adomniţei îşi pierd timpul în explicaţii savante, fără nicio valoare reală, când în mod clar acea instituţie e o gaură neagră, care trebuie urgent reformată. Cele 20 de asistente îşi dau duhul cu 900 de lei pe lună, în timp ce zeci de tâmplari, lăcătuşi, referente şi alte neamuri umplu inutil o schemă supradimensionată, unde toţi nu vor decât să fure, să ciupească ceva. Sunt centre de paleaţie private unde se lucrează cu 16 angajaţi la 100 de pacienţi. Întrebaţi-l pe Blăjuţ cu câţi oameni lucrează.
Îl aştept pe Cristian Adomniţei să fiarbă de furie, să comande un audit urgent la Centrul de Îngrijiri Hârlău, să angajeze manager privat, cu termen de monitorizare de doi ani, iar dacă treaba nu merge, să-l privatizeze pur şi simplu. Dacă laşi doar 50 de angajaţi la Hârlău, i-ai plăti la adevărata valoare a muncii lor şi ţi-ar rămâne bani pentru modernizare, pentru mâncare bună, pentru lenjerii de pat şi aer condiţionat în camere.
Noi le spunem de ce trebuie cu adevărat făcut, ei ne răspund în doi peri, înconjurându-se de yesmeni pentru care viaţa se reduce la maşina de serviciu, o masă bună la Palas şi apoi un ceai simandicos într-o cafenea dosită. Aparatul public, coloana vertebrală pe care Bismark şi-a consolidat Prusia, formidabilul stat ale cărui reforme au consecinţe până în ziua de azi în Europa unită, are o singură justificare pentru care există: să rezolve problemele reale ale oamenilor. Nu să intre în dueluri de prost gust cu presa şi nu să-i trateze pe muritorii d
e rând ca pe nişte slugi. Pentru că noi suntem stăpânii lor, ai directorilor cu nasul pe sus, şi nu invers.
Îl aştept pe Tiberiu Bantaş să vină şi să-mi spună: îmi cer scuze pentru astă iarnă, cum vă putem ajuta, ce putem face pentru a întări legăturile în această comunitate în care trăim cu toţii, cum putem fi solidari, cum putem conlucra pentru a găsi soluţii pentru binele acestor copii amărâţi? Îi aştept pe Adomniţei şi pe Nichita şi pe aghiotanţii lor, cărora li s-a umflat ego-ul de prea mult bine, să vină în fiecare dimineaţă în faţa ieşenilor şi să întrebe: cu ce vă putem fi de folos? La dezastrul pe care îl vedem zilnic în jurul nostru, aceşti oameni mai au curajul să ne repeadă?