Fotbalist de la CSMS Iaşi bătut în vestiar de antrenorul naţionalei…

0
296

Foto: Alexandru Creţu, CSMS Iaşi

… cel puţin aşa spun jurnaliştii de la prosport.ro. că Emil Săndoi, antrenorul lotului naţional de tineret, l-ar fi lovit cu palmele şi cu piciorul pe Creţu, la pauza meciului cu Feroe

 

 

Alexandru Buzbuchi şi Cristian Gavra se numără printre cei cinci jucători care s-au ascuns în toaleta stadionului pentru a scăpa de furia lui Emil Săndoi

Incidentele petrecute în vestiarul naţionalei U21 la meciul cu Insulele Feroe au ieşit la suprafaţă duminică, la două zile după egalul ruşinos înregistrat de oamenii lui Săndoi la debutul în preliminariile lui Euro 2015, spun jurnaliştii de la prosport.ro.

ProSport a publicat în ediţia de luni informaţia că un grup de cinci jucători ai României s-au ascuns pe durata pauzei în baie pentru a evita contactul cu selecţionerul de la U21, dar şi faptul că unul dintre fotbalişti, Alexandru Creţu (CSMS Iaşi), a fost implicat într-un conflict cu Săndoi. Deloc surprinzător, Federaţia nu a avut reacţie. Asta chiar dacă faptele petrecute în deplasarea din Feroe sunt fără precedent în istoria recentă a loturilor naţionale.

Federalii îl indică pe Emil Săndoi drept singurul în măsură să dea explicaţii, dar selecţionerul de la U21 a devenit imposibil de contactat din momentul în care conflictul său cu Alexandru Creţu a fost făcut public. „Eu n-am de unde să ştiu ce s-a întâmplat acolo, pentru că am stat în tribună cu preşedintele lor. În ceea ce priveşte rezultatul, am o mare părere de rău. Atât vă pot spune“, a fost singurul comentariul făcut de Daniel Prodan, omul care a însoţit lotul U21 la Toftir.

 

Ce s-a întâmplat de fapt în vestiar

Cu nervii întinşi la maximum după o repriză jenantă a jucătorilor săi, Emil Săndoi s-a dezlănţuit în vestiar. „Urletele au început încă de pe culoar“, spun fotbaliştii convocaţi pentru acţiunea din Feroe. Cinci dintre jucători s-au ascuns timp de aproape 10 minute – timp suficient pentru Săndoi să se calmeze – în baia stadionului. În grupul refugiat în toaletă şi-au făcut apariţia şi două rezerve curioase, Buzbuchi şi Gavra: „Ei, în mod normal, trebuiau să rămână pe teren, dar probabil au vrut să tragă cu urechea la ce se întâmpla în vestiar“. Şi au avut ce asculta! „Săndoi ţipa la noi şi ne spunea că vom intra în istorie dacă o să luăm bătaie de la nimeni pe lume din Feroe. Creţu i-a răspuns, s-a răstit şi el, şi atunci Săndoi a început să îl lovească. I-a dat câteva palme şi l-a lovit şi cu piciorul“, povestesc tricolorii mici evenimentele din vestiar.

Contactat de ProSport, fundaşul celor de la CSMS Iaşi neagă timid şi neconvingător cele întâmplate, dar recunoaşte că a existat un conflict între el şi selecţioner.

 

„Am avut o discuţie mai violentă”

Creţu: Sunt în vacanţă, de dimineaţă mă tot sună toată lumea să mă întrebe de meciul cu Feroe. De ce tocmai pe mine?

Reporter: A apărut o informaţie conform căreia, la pauză, Săndoi te-ar fi pălmuit. De asta…

Creţu: Nu, nici vorbă de aşa ceva. Adică… Am avut o discuţie mai violentă cu el la pauză. Una de la bărbat la bărbat. Normală, că doar eram conduşi de ăia de la Feroe. Dar nici vorbă de mai mult!

Reporter: Doi jucători din lot ne-au confirmat faptul că ar fi fost vorba de mai mult de o discuţie…

Creţu: Cine a zis asta? Care sunt?
Reporter: Nu putem să le dezvăluim identitatea.

Creţu: Ah, am înţeles. V-am spus, nu a fost altceva decât o altercaţie între mine şi dânsul!
Reporter: Altercaţie? Asta implică mai mult de aruncat nişte cuvinte la nervi…

Creţu: Ăăăă, scuze. Nu asta am vrut să spun. Nu altercaţie. A fost o discuţie, atât. Avea nervi, eram conduşi, greşisem la gol, că am dat o pasă aiurea la mijloc. Şi asta a fost tot.

 

„Creţu e un fotbalist superficial”

Profilul lui Alexandru Creţu, cel care a fost agresat de Emil Săndoi este făcut chiar de fostul său antrenor de la Iaşi, Sorin Cîrţu, oltean ca şi selecţionerul de la U21: „E un fotbalist boem, superficial… Aşa e el educat, n-ai ce-i face“. Curios este faptul că jucătorul de la Poli Iaşi a fost adus prima dată la lot chiar de Săndoi, prima sa selecţie datând încă de pe vremea când Creţu evolua în Liga a III-a, la Hunedoara, acolo unde fusese împrumutat de cei de la Iaşi. „Dacă stai să analizezi episodul ăsta, îţi dai seama de ce nu avem rezultate la juniori. Pe lângă ăsta, mai sunt multe. Bine ar fi să nu se afle şi celelalte, că e deja jenant“, a conchis unul dintre jucătorii de la lot.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments