Casa lui Enescu, o RUȘINE cât România. Halul în care a ajuns acest imobil arată ce suntem: nepăsare, birocraţie şi o istorie aruncată la coş

0
487

Casa în care celebrul George Enescu a învăţat să cânte la pian se află într-o stare deplorabilă. Rezultat al unei campanii, imobilul a fost declarat anul trecut monument istoric. Dar autorităţile n-au găsit în 6 luni actualii proprietari, în timp ce o echipă TVR i-a găsit într-o singură zi.

 

 

Eforturile pentru salvarea casei în care a copilărit George Enescu devoalează un sistem birocratic ucigător. Iniţiată anul trecut de pianista Raluca Ştirbăţ, campania a reuşit până acum să includă clădirea pe lista monumentelor istorice. Până la consolidare şi refacere însă, mai sunt de depăşit o sumedenie de probleme procedurale.

 

Depozit de cartofi

Necunoscută publicului larg, casa Enescu din Mihăileni a devenit celebră datorită pianistei Raluca Ştirbăţ. Preşedinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena şi doctorand pe o temă din opera lui Enescu, Ştirbăţ a descoperit că, pe malul Siretului, această casă se afla în paragină şi a iniţiat o campanie pentru transformarea imobilului în casă memorială.

„Am pornit de la Liveni (casa naşterii, unde şi-a petrecut primii 3-4 ani ai copilăriei, părinţii mutându-se în 1885 în casa mai spaţioasă de la Cracalia), trecând prin Cracalia (unde conacul – ars în condiţii misterioase – nu mai există), apoi pe la casa tatălui din Dorohoi şi ajungând, într-un ceas trist, la casa mamei şi bunicilor după mamă, Ioan Cosmovici şi Zenovia, din Mihăileni. Mare mi-a fost durerea să văd zidurile atât de dragi lui Jorjac – înconjurate odată de livada unde alerga după fluturi şi curcubee – stând gata să se dărâme, asemenea unui muribund uitat şi părăsit, căruia nimeni nu-i mai ajută. Casa a ajuns un depozit de cartofi, iar cel care ar trebui să o îngrijească în momentul de faţă am fost informată că doreşte să o demoleze…”, a povestit artista, anul trecut, într-un interviu acordat evz.ro

 

Acesta e trecutul nostru scheletic: casa în care George Enescu a luat primele lecţii de pian

Povestea casei, până astăzi

În casa din Mihăileni s-a născut mama compozitorului George Enescu, iar marele compozitor a luat aici lecţii de pian încă de la vârsta de 3 ani. După moartea mamei, Enescu a lăsat casa şi grădina unei verişoare, Eugenia Dimitriu, cu condiţia să-i fie restituită în stare bună în momentul în care aceasta s-ar fi mutat din Mihăileni. Enescu a murit în 1955, în timp ce verişoara a mai supravieţuit câţiva ani. Acum casa are doi proprietari, un nepot de-al lui Enescu, Ştefan Botez, şi urmaşii unei familii pe nume Rusu, care a cumpărat o cotă de 2/3 de la verişoara lui Enescu.

Casa este nelocuită de circa 40 de ani, a fost transformată în magazie, iar ambii proprietari ar fi de acord cu transformarea în muzeu cu condiţia să nu investească nimic şi să rămână proprietari ai domeniului.

 

 

Citește și FALIMENT OFICIAL: dispare apa „Amfiteatru”. Toţi angajaţii fabricii au fost concediaţi în Săptămâna Patimilor, cel mai negru cadou de Paşte

 

 

Salvată doar pe hârtie

Institutul Naţional al Patrimoniului s-a autosesizat după ce Raluca Ştirbăţ a prezentat lumii întregi situaţia casei de la Mihăileni. Institutul a trimis o cerere către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional pentru a lua măsuri.

Ulterior, casa a fost inclusă pe lista monumentelor istorice. În decembrie 2013 a apărut în Monitorul Oficial un Ordin al ministrului culturii care precizează că „imobilul Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, din comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, se clasează ca monument istoric, categoria memorialistic, grupa valorică B”.

Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani este de părere că imobilul merita acest statut încă din 1955, dar includerea pe lista de monumente nu rezolvă, totuşi, problema. Casa este proprietate privată, iar refacerea ei are legătură strânsă cu posibilităţile financiare ale proprietarilor.

 

 

Autorităţile se mişcă prea greu

Aparent, problema putea fi soluţionată uşor. Sensibilizat de campania pianistei Raluca Ştirbăţ, Consiliul Judeţean Botoşani a anunţat că vrea să cumpere casa pentru a o reface. S-a înfiinţat o comisie de negociere a preţului, dar respectiva comisie nu a reuşit, în mai bine de jumătate de an, să contacteze proprietarii.

Membru al comisiei, Ioan Aroşoaie a declarat în urmă cu câteva săptămâni, pentru TVR, că s-au trimis scrisori la Galaţi şi Constanţa, localităţile de domiciliu ale proprietarilor, şi că aşteaptă să fie contactaţi de aceştia.

Dacă autorităţile spun că de jumătate de an nu reuşesc să dea de proprietarii casei, reporterii TVR au descoperit că unul dintre ei are o rudă în Mihăileni care plăteşte regulat impozitele pentru imobil. „Dacă au nevoie, să vină la mine, eu trebuie să mă duc”, a susţinut Cornelia Constantinescu în faţa echipei de la televiziunea naţională.

 

 

Citește și Bombă naţională: 112 milioane de lei umflate de un ONG anonim din fondurile POSDRU. Cine se ascunde în spatele Asociaţiei Elen

 

 

Rude şi vecini

Printr-o scrisoare din anul 1918, George Enescu a lăsat casa verişoarei sale Eugenia Dimitriu. Casa a fost mai departe moştenită de trei dintre fiii acesteia. Doi au vândut partea lor către vecinii Rusu, iar cel de-al treilea, nu. Aşa se face că, în momentul de faţă, casa are doi proprietari. Două treimi din proprietate aparţin vecinilor, iar o treime, nepotului după verişoară al lui George Enescu. Acesta din urmă, doctorul Ştefan Botez, nu ar avea nicio pretenţie materială.

 

Mama marelui compozitor are mormântul în Mihăileni

Genealogia familiei Enescu

Străbunicul compozitorului, Costache Cosmovici (după alte surse, Emilian), s-a stabilit la Mihăileni în jurul anului 1800. Costache a avut trei băieţi: Ioan, Constantin şi Gheorghe. Ioan Cosmovici a avut, la rândul său, trei copii: Maria – mama lui George Enescu, care a murit la Mihăileni la 17 februarie/2 martie 1909, Elena şi Leon (renumitul biolog dr. Leon Cosmovici, cu doctorat la Sorbona, profesor al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, fondatorul învăţământului de fiziolog
ie animală din România).

Părinţii lui Enescu, Costache şi Maria, au divorţat, Costache rămânând la Cracalia, iar Maria Enescu la Mihăileni. George Enescu îşi împărţea vacanţele între cei doi.

Celebrul compozitor a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments