Credincioşi din toată lumea participă duminică, la un eveniment istoric la Vatican: pentru prima dată vor fi canonizaţi doi papi, Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea.
Pentru o ocazie atât de importantă, ceremonia este mai degrabă scurtă şi surprinzător de simplă.
Singurul plus este ca relicvele celor doi noi sfinţi vor fi prezentate spre venerare de către Biserică pentru prima dată, scrie CTV News.
Aceasta prezintă cinci lucruri care ar trebui cunoscute în legătură cu evenimentul de la Vatican.
1. Ceremonia
Prima parte a ceremoniei începe în jurul orei 07.00 GMT cu rugăciuni, imnuri şi culminează cu Litania Sfinţilor.
După ce papa Francisc şi ceilalţi care participă la ceremonie ajung la altar, ritualul de canonizare începe imediat. Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, îi cere Papei de trei ori să îi includă pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea în rândul sfinţilor.
2. Pronunţarea
Apoi, papa Francisc spune: „În onoarea Sfintei Treimi, pentru exaltarea credinţei catolice şi creşterea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului nostru Iisus Hristos şi a sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, după o lungă chibzuinţa şi invocarea frecvenţă a ajutorului divin şi ascultând opiniile fraţilor noştri din episcopat, declarăm şi definim drept sfinţi pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea şi îi includem în rândul sfinţilor, stabilind că trebuie să fie veneraţi de întreaga Biserică”.
3. Relicvele
Relicvele celor doi noi sfinţi sunt apoi aduse la altar. În cazul papei Ioan Paul este vorba de o mostră de sânge folosită şi la beatificarea din 2011, iar în cazul papei Ioan al XXIII-lea de o mică bucată de piele obţinută în urma exhumării din 2000 în vederea beatificării.
Amato îi mulţumeşte papei Francisc şi îi cere să redacteze documentul oficial care atestă canonizarea. Ritualul ia sfârşit cu intonarea imnului „Gloria”.
4. Numărul participanţilor
La ceremonia participa 150 de cardinali şi 700 de episcopi. De asemenea, este prezent şi papa emerit Benedict al XVI-lea, retras la Vatican. Aproximativ 600 de preoţi vor distribui comuniunea în piaţa Sfântul Petru.
Se afla la Vatican 93 de delegaţii oficiale, printre care 24 şefi de state şi capete încoronate, dar şi 20 de lideri evrei din SUA, Israel, Argentina, Polonia.
5. Canonizare virtuală
Evenimentului i-a fost dedicat un site special, www.2popesaints.org, informaţiile fiind disponibile şi pe www.vatican.va.
(Sursă: ziare.com)