Constantin Constantinescu, edilul Bârladului, cunoscut pentru limbajul deocheat folosit în public, şi-a asigurat locul în Rai, chipul său fiind pictat într-o biserică nouă din oraş. De altfel, prin voinţa primarului, instituţia pe care o conduce pompează anual de la buget sume importante în conturile lăcaşurilor de cult.
Lăcaşul sfânt cu două hramuri, „Învierea Domnului“ şi „Sf. Mare Muceniţă Ecaterina“, din Bârlad, este singura biserică din oraş pe pereţii căreia este pictat ctitorul principal, nimeni altul decât primarul Constantin Constantinescu (PSD). Portretul edilului este la loc de cinste în pronaosul bisericii, alături de sfinţi şi înalte feţe bisericeşti.
Chipul lui nea’ Titi, aşa cum i se spune primarului, este pictat în dreapta pronaosului alături de Sf. Muceniţă Ecaterina şi de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei. În stânga pronaosului, sunt pictaţi Sfinţii martiri Constantin Brâncovenau şi fiii, precum şi Preasfinţitul părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Deasupa uşii este icoana lui Iisus.
Hramul, după numele răposatei soţii
Biserica, situată în curtea Spitalului Municipal Bârlad, a fost ridicată în semn de reparaţie morală, după dărâmarea fostei capele, în jurul căreia a fost construit, la 1881, primul spital din urbe. Pe locul vechii clădiri a fost înălţată acum cea mai impozantă biserică din oraş, cel puţin din rândul celor construite în perioada post-decembristă. În monografia bisericii se menţionează: „Cel de-al doilea hram (n.r. – „Sf. Mare Muceniţă Ecaterina“) a fost pus la cererea ctitorului principal, ing. Constantin Constantinescu, în amintirea regretatei soţii, Ecaterina Irina Constantinescu, care a funcţionat în acest spital ca medic ginecolog“.
Nicăieri nu se menţionează cu ce sumă a contribuit ctitorul principal la ridicarea lăcaşului de cult, însă, prin voinţa lui Constantinescu, Primăria Bârlad este unul dintre principalii şi cei mai constanţi sponsori ai lăcaşurilor de cult din oraş. În fiecare an, instituţia alocă de la bugetul local o sumă considerabilă. Potrivit protopopului de Bârlad, Vasile Lăiu, în 2012, Primăria a alocat 60.000 de lei pentru biserici, iar în acest an „subvenţia“ de la Primărie este de 50.000 de lei. „Eu n-am vrut să fiu pictat. Preotul paroh Petru Giuşcă şi profesorul Didu Clapon mi-au făcut surpriza. Nu e un caz unicat, se practică în tradiţia iconografică ortodoxă”, a declarat, pentru „Adevărul”, primarul Constantinescu.
Pios în pictură, „scârnav” la Primărie
În 27 martie, în Postul Paştelui, „sfântul” primar îi ameninţa cu moartea pe jurnalişti, dar şi pe unii consilieri locali, care au ridicat semne de întrebare asupra unui proiect iniţiat de Constantin Constantinescu. „V-aş împuşca pe loc domnilor! V-aş scoate din oraş şi v-aş împuşca… V-aş scutura şi iar v-aş împuşca încă o dată!”, spunea, aunci, Titi-primarul. La începutul anului, acelaşi „sfânt” a scandalizat presa naţională cu un tir de înjurături la adresa unui cetăţean, care l-a acţionat în instanţă pentru că nu a aprobat desfăşurarea unui miting anti-gaze de şist.
Edili grandomani
Nea’ Titi nu este singurul edil din ţară care a ţinut să-i fie pictat chipul în biserică. Chipul lui Mihai Alexa, fost primar al oraşului Podu Iloaiei din judeţul Iaşi, precum şi al soţiei şi fiilor săi, au fost pictaţi în biserica de la Cimitirul Eroilor din localitate. Petre Pârvu (PSD), primar al oraşului Zimnicea, este pictat alături de Sf. Parascheva în biserica “Sf. Filip”.
(Sursa: adevarul.ro)