Câinele este cel mai bun prieten al omului sau, mai nou, câinele este folosit în terapie pentru a contribui la procesul de vindecare a pacienţilor. Despre importanţa animalelor în viaţa oamenilor, în terapie şi despre beneficiile muncii cu fiinţele necuvântătoare s-a discutat în cadrul prelegerii – „Interacţiunea om-animal – terapia şi activităţile asistate de animale”, organizată de Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.
„Animalele sunt fiinţe care fac exact ceea ce gândesc, sunt fiinţe simple şi pentru copii e mult mai uşor de interacţionat cu ele decât cu oamenii. Sunt mai oneste şi nu apar disonanţe între ceea ce simt şi gândesc. Animalele oferă creativitate pentru sănătate şi pot ajuta la identificarea sau depistarea unui diagnostici. Terapia asistată de animale presupune un set de proceduri care sunt inserate pentru a creşte eficienţa procedurilor de terapie. De exemplu, putem introduce simpla prezenţă a unui animal într-o terapie de tip psihopedagogică sau consiliere pentru a creşte eficienţa acesteia”, a mărturisit în deschiderea prelegerii, Conf. univ. dr. Alina Rusu, cadru didactic al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca.
Mai mult, aceasta a precizat că „conform studiilor ştiinţifice, oamenii care lucrează cu animale sunt mai puţin predispuşi la boli cardiovasculare şi fac faţă mai uşor stresului. Totodată, câinii, asemeni nouă, sunt noduri în reţelele sociale şi pot facilita comunicarea cu pacienţii şi relaţiile terapeutice”.
Elles Van der Beck, reprezentanta Fundaţiei Izvor şi coordonatoarea activităţilor de la Parcul „Arca lui Noe”,din Bârnova-Iaşi, le-a povestit celor prezenţi la prelegere despre Norocel, câinele folosit în terapie în cadrul centrului şi despre acţiunile pe care le desfăşoară cu ajutorul animalelor.
„Dacă vrei să vorbeşti despre terapia asistată de animale trebuie să fii terapeut sau iubitor de acestea. Eu nu mă regăsesc în nici una din cele două poziţii menţionate anterior. Abia când am început să lucrez la Bârnova, după ce ne-am mutat la casă, am sesizat importanţa animalelor în viaţa oamenilor. Asta şi pentru că a trebuit să ne luăm o pisică pentru că aveam şoareci. Astfel, numărul animalelor a crescut. Norocel este un căţel găsit pe stradă şi care a venit la noi şi l-am îngrijit ca pe un copil. E prietenul cel mai mare al nostru, a devenit o persoană de nădejde pentru fetele cu care lucrăm. Eu îl simt ca pe un trimis al lui Dumnezeu”, a povestit Elles Van der Beck. Mai mult, aceasta a adăugat că, în acest an, fundaţia pe care o coordonează a reuşit să obţină fonduri pentru a dezvolta terapia asistată de animale.
Prof.univ.dr. Cristina Stoica, coordonatorul evenimentului şi decanul Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie, a declarat că acest eveniment era necesar atât pentru specialiştii de la Asistenţă Socială cât şi pentru cei de la Facultatea de Psihologie.
„Denumirea prelegerii are un istoric vechi, derivă din ceea ce reprezintă relaţia dintre om-animale – persoane cu dizabilităţi. Animalele ne-au fost alături din timpurile cele mai vechi şi în perioadele cele mai grele. În ceea ce priveşte terapia asistată, câinele este regele, iar în cadrul acestei prelegeri am încercat să prezentăm exemple clare de astfel de terapii, atât din Iaşi, cât şi din Cluj”, a conchis decanul.
La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj se desfăşoară un curs post universitar, pe o perioadă de şase luni, cu tema „Terapia şi activităţile asistate de animale pentru persoanele cu nevoie speciale”.
La eveniment au participat psihologi, specialiştii care lucrează cu persoanele cu dizabilităţi, cu persoanele de vârsta a-III-a, copiii, părinţii şi iubitorii de animale şi a fost lansată şi cartea „Interacţiunea om-animal. Elemente de etologie aplicată şi terapie asistată de animale”, de Alina Rusu.
Participantii la prelegere au putut să interacţioneze cu câteva dintre animalele de la Parcul Arca lui Noe.