ScoutIS 5- Cu balonul în jurul Iașului

0
89

Cercetașii României se întâlnesc din nou la Valea Lupului, în perioada 1-3 mai când se va desfășura  a cincea ediție a ScoutIS, eveniment cercetășesc de amploare organizat de către Centrul  Local “Sf. Dumitru”, Valea Lupului, membru al Organizației Naționale Cercetașii României.

 

 

Datorită succesului edițiilor anterioare și a ospitalității organizatorilor, anul acesta s-au înscris aproximativ 300 de participanți din 21 de grupuri de cercetași răspândite pe tot cuprinsul țării, de la Cercetașii marini din Constanța la Costobocii oșeni din Negrești-Oaș, dar și din București sau Bucovina, precum și din toată Moldova, care vor trece peste oboseala drumului pentru a fi împreună la ScoutIS.

 

Pentru a preveni producerea unor accidente, în prima zi va fi o activitate în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații  de Urgență “Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași.

 

Activitățile din cele trei zile vor fi foarte diverse și atractive: joi, 1 Mai vor avea loc ateliere în care se va găti, se va da o nouă viață unor obiecte vechi, vor afla lucruri inedite, toate prin metode de educație non-formală.

 

Ziua de vineri este dedicată descoperirii orașului Iași și îndeplinirii provocărilor din punctele de pe traseul care îi va conduce pe cercetași de la Casa memorială Mihail Sadoveanu la Mănăstirea Cetățuia, trecând prin cele mai semnificative locuri ale orașului, fără a neglija activitățile sportive de la Decathlon.

 

Prin amabilitatea Primăriei municipiului Iași și a Regiei Autonome de Transport Public, cercetașii vor călători gratuit în explorare.

 

Ultima zi va fi una în care cercetașii își vor demonstra talentele, în cadrul unui festival, apoi vor fi invitați la masă de comunitatea locală, după care își vor lua rămas bun până la următoarea ediție.

 

Întreaga manifestare are ca temă „Cu balonul în jurul Iașului” și urmărește promovarea valorilor umane în drumul spre atingerea idealului cercetășesc al fericirii.

 

Misiunea Cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.

Aceasta se realizează prin:

•     Implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal, pe toată durata anilor în care se formează ca indivizi.

•     Utilizarea unei metode specifice, care face din fiecare individ principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană încrezătoare, motivată, responsabilă şi deschisă.

•     Sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de valori bazat pe principii spirituale, sociale şi individuale, aşa cum sunt ele exprimate prin Promisiune şi Lege.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMerită văzuți! Cei mai ciudați prieteni din lumea necuvântătoarelor
Articolul următorVictor Ponta a scurtat vizita în Republica Moldova. Lucrările de la gazoductul Iași-Ungheni nu au mai fost incluse în program
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments