Dräxlmaier a anunţat deschiderea unei noi companii în România

0
516

 

 

Dräxlmaier Group, unul dintre cei mai importanţi producători de sisteme de cablaje pentru industria auto mondială şi un important angajator în România, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, deschiderea unei noi companii în România şi deschiderea unui punct de lucru la Piteşti pentru care caută recrutarea a 500 de specialişt, transmite Capital.
 

Noua societate comercială, care va avea sediul în Timişoara, continuă strategia de dezvoltare a grupului german Dräxlmaier în România, iniţiată în 2013 prin extinderea fabricilor de la Braşov şi Satu Mare. informează Agerpres.

Potrivit companiei germane, prin intermediul noii entităţi, care se numeşte Sisteme de Producţie Cablaje SRL, se va deschide un punct de lucru la Piteşti, unde vor fi produse piese de schimb şi cablaje pentru unul dintre cei mai mari constructori de maşini din lume. În acest context, în următoarea perioadă, noua fabrică va recruta aproximativ 500 de specialişti.

‘Decizia de extindere a grupului Dräxlmaier în România este firească în contextul experienţei pozitive pe care o avem aici de peste 20 de ani. Grupul nostru operează într-o piaţă extrem de complexă din industria auto şi, prin urmare, trebuie să rămână competitiv şi, în acelaşi timp, să menţină aceleaşi standarde înalte de calitate. Specialiştii din România sunt cei care au demonstrat, în repetate rânduri, că investiţiile grupului merită să fie direcţionate aici. Suntem convinşi că şi această nouă companie va confirma încă o dată calitatea profesională şi umană a specialiştilor români şi că succesul ei va fi cel puţin egal cu al altor companii din grup, deschise recent şi în alte ţări din lume’, afirmă Peter Wocheslander, directorul companiei Sisteme de Producţie Cablaje SRL.

 

Grupul Dräxlmaier şi-a început activitatea în România în anul 1993 prin fabrica din Piteşti, iar în prezent are peste 14.000 de angajaţi în cele 5 arii de producţie care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.

În Piteşti, complementar cu activităţile de producţie, a fost dezvoltat şi un important centru de dezvoltare în domeniul ingineriei şi IT, care acordă suport nu numai companiei locale, dar şi întregului concern.

Grupul german, fondat în 1958, cu sediul în Germania, furnizează celor mai importanţi producători de automobile sisteme de cablaje moderne, interioare luxoase şi componente electrice şi electronice. Compania are peste 50.000 de angajaţi în mai mult de 60 de fabrici din peste 20 de ţări.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments