Solicitarea 7EST legată de cheltuielile efectuate pentru repararea parcului auto al Ambulanţei a fost ignorată mai bine de o lună. Pentru că refuză atât dialogul, cât şi eliberarea datelor solicitate, Agapi îşi va conduce instituţia într-un proces. Şi Curtea de Conturi Iaşi se ascunde după lege, deşi controlul făcut la Ambulanţă s-a încheiat de mai bine de o lună.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Iaşi dovedeşte că a pierdut contactul cu realitatea, refuzând să ofere răspunsuri la o solicitare a 7EST legată de cheltuielile cu reparaţiile maşinilor instituţiei în 2013. Demersul a demarat după ce, în anul anterior, a fost evident faptul că acestea au fost umflate, fapt relatat pe larg de 7EST.
Florin Agapi, directorul SAJ Iaşi, nu sfidează 7EST, ci legea, fiind plătit din banii noştri
În acelaşi timp, paradoxal, deşi are misiunea de a apăra banul public, Curtea de Conturi Iaşi refuză să ofere spre publicare raportul în urma controlului de la Ambulanţă.
Refuzul directorului Florin Agapi este inutil, în condiţiile în care, în urma unui viitor proces, instanţa va decide, cu siguranţă, faptul că instituţia este obligată să facă publice datele solicitate.
Circulă prin craterele de pe Lună
Refuzul directorului Florin Agapi pare a avea legătură directă cu informaţii de acelaşi fel publicate de 7EST în 2013, referitoare la cheltuielile totale de service ale instituţiei. Răspunsurile la o adresă oficială înaintată de 7EST în anul 2013 au relevat faptul că Ambulanţa avea cheltuieli nejustificat de mari pentru piese de schimb şi reparaţii în service-ul propriu, dar şi în service-uri din oraş, contractate prin licitaţie.
Era de notorietate în Iaşi, în garajele de la Salvare îţi puteai repara maşina
Astfel, pe 2012, cheltuielile de întreţinere ale parcului auto al SAJ Iaşi au fost de 2,24 milioane de lei. Parcul auto era compus din 71 de maşini de intervenţie, care au parcurs, în total, 3 milioane de kilometri. Preţul de întreţinere de maşină pe kilometru a atins cifra exorbitantă de 0,746 de lei. Aceasta în condiţiile în care SAJ Cluj a cheltuit, tot în 2012, pe un parc de 68 de maşini şi 2,5 milioane de kilometri, 847.255 de lei. Preţul pe kilometru de întreţinere la SAJ Cluj a fost de 0,33 de lei – de 2,3 ori mai puţin decât la SAJ Iaşi.
Dată fiind diferenţa de stare a drumurilor dintre Iaşi şi Cluj, am solicitat, în 2013, la SMURD Iaşi cheltuielile de întreţinere pentru parcul auto de intervenţie. Instituţia a avut cheltuieli de întreţinere, la 200.000 de km parcurşi de 17 autospeciale, de 0,135 lei: de 5,5 ori mai puţin decât SAJ Iaşi.
Informaţii de interes public
În baza accesului liber la informaţiile de interes public, 7EST a înaintat Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Iaşi, pe 24 martie 2014, o adresă oficială prin care solicita răspunsuri la câteva întrebări. Acestea vizau cheltuielile legate de reparaţiile pentru ambulanţe, cele referitoare la personalul service-ului din cadrul instituţiei, dar şi cele făcute cu piese şi manoperă în service-uri independente. Adresa a fost total ignorată de directorul SAJ Iaşi, care a refuzat orice dialog, ignorând şi apelurile telefonice.
Nici Curtea de Conturi Iaşi, instituţie care a realizat un control la Ambulanţă, în urma sesizărilor din 7EST, nu a dorit să facă public raportul verificărilor. „Legea mă obligă să nu dau publicităţii acele date. Ele pot fi făcute publice doar de către conducerea centrală de la Bucureşti”, a precizat Constantin Iaţco, preşedintele Curţii de Conturi Iaşi, instituţie care, în rest, face „scăpate” în presă rezultate de la o sumedenie de controale.
„Nu este normal să refuze să ofere acele date. Sunt de interes public dacă este vorba despre cheltuieli din buget. În baza unei adrese de la 7EST, voi putea să-i înaintez o solicitare prin care să-i atrag atenţia că este în afara legii şi trebuie să răspundă.”Romeo Olteanu, prefectul judeţului Iaşi
Prefectul îi va cere socoteală
Pentru că şeful Ambulanţei Iaşi nu s-a deranjat nici măcar să notifice, la 10 zile de la primirea adresei, faptul că pentru procesarea datelor solicitate este nevoie de o perioadă de timp apropiată de termenul maxim de 30 de zile, prevăzut de lege, redacţia a făcut şi acest lucru. Într-o adresă oficială de pe 15 aprilie, conducerii instituţiei i s-a indicat clar faptul că termenul maxim se apropie de final şi nu a fost primit nici un răspuns. Din nou, Agapi a ignorat complet solicitarea.
Avocatul Bran este sigur de o sentinţă favorabilă
Avocatul Liviu Bran: „Orice instanţă îl obligă să răspundă”
Avocatul ieşean Liviu Bran s-a arătat interesat de a reprezenta interesele 7EST împotriva SAJ Iaşi. „Va dura aproximativ 70-80 de zile până la primul termen, conform noului cod de procedură, dar orice instanţă îi va obliga să dea publicităţii acele date. Am mai avut în trecut astfel de solicitări, nu aş fi la prima experienţă”, a precizat avocatul ieşean.