VIDEO de arhivă. În ce costume de baie se bronzau româncele în '69

0
84

Un film postat pe YouTube de arhiva de materiale video British Pathe prezintă moda costumelor de baie de pe litoralul românesc din anul 1969. Ţinutele purtate nu te duceau cu gândul la o ţară comunistă, după cum nu o făcea atitudinea modelelor, care pozau cu dezinvoltură.
 

Vara lui 1969 a fost una specială pentru România comunistă, care părea că se deschide către Occident. Pe 20 iulie, România a fost prima ţară comunistă care a transmis în direct primul pas al unui om pe lună, iar la începutul lui august venea la Bucureşti chiar preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon. Iar costumele de baie ale fetelor din filmarea postată de British Pathe părea ruptă din povestea ţărilor libere.

 

 

O filmare din acelaşi an vorbeşte despre avântul turistic pe care l-a luat litoralul românesc în anii ’60 şi despre hotelurile care se ridicau unul după celălalt.   „Litoralul ne oferă şi în acest sezon noi şi seducătoare geometrii de sticlă şi beton. De la Năvodari la Costineşti, plaja devine teritoriul cu cea mai densă populaţie pe metru pătrat pe nisip”, recită, într-un stil triumfalist, vocea de pe înregistrare.

 

Litoralul României închise, în care orice discuţie cu străinii era atent investigată, căpăta în verile anilor ’60 un aer occidental. Nordicii începeau să vină la Marea Neagră, construind încet-încet, mitul turistelor suedeze adânc înrădăcinat în mitologia litoralului românesc şi după ce comunismul căzuse şi nici umbră de suedeză nu se mai vedea pe nisip. O înregistrare nedifuzată, din 1966, postată tot de British Pathe pe YouTube de pildă, despre nordicii veniţi la începutul sezonului în România. „La Mamaia, cei mai grăbiţi au fost nordicii. Noii vikingi fac plajă metodologic şi admiră aceste corăbii lungi ale arhitecţilor români (n.r. hotelurile)”, se spune în înregistrarea care îl înfăţişează pe un bărbat corpolent intrând în apă şi care se termină într-o cheie ironică: „Gurile rele spun că nivelul mării a crescut cu câţiva centimetri” . Şi în ciuda nemulţumirilor pe care turiştii străini le aveau an de an faţă de condiţiile de cazare şi de serviciile proaste, aceştia au continuat să revină la marea românească până la Revoluţie.

 

 

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments