Captura inedită făcută de un grup de pescari. „Nu am avut curajul să ne apropiem prea mult”

0
85

 

 

Un exemplar din specia rechinilor goblin a fost capturat accidental de un grup de pescari, în Golful Mexic. Specialiştii susţin că este o întâmplare inedită, mai ales că acest peşte trăieşte în alte zone şi până acum a fost văzut extrem de rar.

Pescarii de creveţi din Florida, SUA, au făcut recent o captură inedită. Accidental, aceştia au prins în Golful Mexic un rechin goblin, specie extrem de rară şi totodată preistorică. Exemplarul respectiv măsura aproximativ 5,5 metri.

Pescarii au povestit că lansaseră plasele la o adâncime de peste 600 de metri, când au constatat că acestea căpătaseră o greutate neobişnuit de mare. Când le-au scos la suprafaţă, bărbaţii au descoperit „monstrul”.

 


 

„La început nici nu ştiam ce e”, a rememorat Carl Moore. „Nici măcar nu am avut curajul să ne apropiem prea mult pentru a-l măsura. Avea nişte dinţi foarte ciudaţi, ar fi putut să rănească pe cineva”, a adăugat acesta.

Cum rechinul goblin face parte dintr-o specie aflată pe cale de dispariţie, botezată de unii „fosila vie”, pescarii i-au redat libertatea exemplarului capturat. Nu înainte însă de a-i face câteva fotografii.

 

Specialiştii de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) s-au declarat extrem de încântaţi de vestea pe care le-a dat-o pescarii. Asta pentru că acesta este doar al doilea exemplar de rechin goblin văzut vreodată în Golful Mexic.

„Sunt nişte veşti extraordinare”, a spus John Carlson, de la NOAA. „Majoritatea specimenelor au fost văzute până acum în Japonia sau în Oceanul Indian şi în apropiere de Africa de Sud”, a adăugat el.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments