La Traian Băsescu, totul este foarte simplu, dar, tocmai pentru că este totul atât de simplu, devine complicat.
Traian Băsescu a anunţat declanşarea Refendumului pentru Parlament Unicameral cu 300 de aleşi. Pe fondul unei retrageri sistematice, bine mascată, pe cel al reformării puterii sale, diseminată prin noi idei politice şi aparenta tăcere şi acceptare a coabitării, este clar că Traian Băsescu a aşteptat momentul oportun pentru a se folosi tocmai de procedura de eroare a actualei puteri.
De 6 luni, avem un Parlament absolut uniform, în care nu există nici putere şi nici opoziţie, doar parlamentari. De ce îşi permite acum Traian Băsescu să propună ceea ce, la modul real, va însemna dizolvarea actualului Parlament? Pentru că Traian Băsescu este singura opoziţie a Parlamentului. Ceea ce guvernarea aceasta nu a luat în calcul, este tocmai un preşedinte care s-a constituit singur în unica Opoziţie reală. Mai mult, nici un moment nu s-a înţeles faptul că avem, pe de o parte, un om de stat, pe de altă parte, o masă de oameni politici de partid. Şi tocmai de aceea, de fiecare dată, au fost luaţi prin surprindere şi s-au confruntat cu eşecuri, pentru că Traian Băsescu nu a practicat niciodată politica de partid. O vulnerabilitate care, la ceilalţi, a devenit singurul mod de manifestare, dovedită, de fiecare dată, perdantă.
În acest moment, avem un preşedinte care doreşte dărâmarea Parlamentului, după un studiu atent, o pregătire minuţioasă a terenului şi exploatarea momentului în care românii sunt pregătiţi după luni bune, în care toată ura creată şi întreţinută la adresa lui Băsescu se întoarce ca un boomerang tocmai împotriva celor care au creat-o. Printr-un Parlament dizolvat, se dizolvă tot ceea ce înseamnă în acest moment clasă politică românească.
Declanşarea referendumului de către Traian Băsescu face apel la români. Români care, până nu demult, îl urau sau îl urăsc în continuare. Ori este un gest suicidar, ori este o alegere bine calculată după o vreme în care s-a aşteptat cu răbdare să se piardă pe propria mână. Sunt conştientă că multe lucruri prezentate aici, lucruri care se vor absolut realiste şi obiective, vor fi catalogate drept partizanat. Acum câteva luni, ura la adresa lui Traian Băsescu s-a exploatat la maximum. Acum, ura ce a început să se acumuleze la adresa celor aflaţi la guvernare va fi exploatată din nou, fără ca românul să înţeleagă că nu poate balea emoţional de la un personaj la altul, unul pe care azi îl iubeşte şi mâine îl urăşte şi care, ciclic, devine din călău victimă.
Ce va urma, odată cu un nou Parlament? Apariţia oficială a minimum două partide pe care Traian Băsescu le are deja pregătite (posibil?!). Partide care vor participa la noile alegeri şi care vor intra în acest Parlament, atunci când va exista la modul real şi opoziţie şi putere. Ce mai urmează? O repliere care va dura ani de zile a actualelor partide aflate acum la putere care, luate prin surprindere, mult prea grăbite, fără să-şi fi creat proporţii reale în actualul Parlament, nu vor putea reacţiona la timp, fiind deja decimate din interior prin caii troieni trimişi de Traian Băsescu. Ce contează cu adevărat la Traian Băsescu şi ceea ce ar fi trebui să se întrebe toţi cei care fac politică? Tăcerea. Aceasta este singurul moment care contează la el şi care trebuie exploatat.
Ce vrea Traian Băsescu? El niciodată nu a părăsit sfera de putere, pentru că el asta vrea. Numai că, de data asta, vrea puterea recunoscută, cea care va da linia politică viitoare. O linie la care a aderat demult acea parte care, acum, dă impresia puterii. Restul, e formalitate. Acest articol reprezintă o încercare de înţelegere a actului politic din partea românilor care trebuie să răspundă la următoarea întrebare:
Pe cine şi ce va alege, de data asta, din punct de vedere politic?
Marina Ene este consultant asociat la „Independent Dual Consulting”, institut independent de consultanţă şi strategie politică.
