Un aparat care poate salva sute de bolnavi de cancer, zace nefolosit la Institutul de Oncologie din Iași

0
132

Un dispozitiv utilizat în terapia bolnavilor de cancer stă nefolosit de un an, după ce Institutul Regional de Oncologie din Iași a rămas fără singurul medic  care știa să-l folosească. Situația va mai dura cel puțin nouă luni până când unitatea medicală va reuși să specializeze un alt doctor. În tot acest timp, bolnavii din regiune, pentru care orice zi contează, vor fi puși pe drumuri ca să-și poată urma tratamentul care-i ține în viață.

 

 

Aparatul de brahiterapie de la Institutul Regional de Oncologie din Iași a costat aproape 2 milioane de lei și este util în tratarea cancerelor de esofag și de col uterin. Dispozitivul a rămas sub cheie in ultimul an pentru că medicul specialist a cerut mai întâi concediu fără plată, iar apoi a refuzat să mai revină la serviciu. Iar cei care au de suferit sunt bolnavii nevoiti sa mearga la alte spitale din tara pentru tratament.

 

Pentru ca aparatul să fie din nou pus în funcțiune, unul dintre cei cinci medici radioterapeuți de la Institutul Regional de Oncologie va fi nevoit să se specializeze în brahiterapie, un lucru pe cât de anevoios pe atât de costisitor

 

„Presupune atât formare teoretică, este vorba de cursuri de utilizare a izotopilor. Acestea se desfășoară pe o durată de 9 luni și se încep de obicei în luna ianuarie. În afara pregătirii teoretice este absolut necesară și pregătire practică, lucru care se face într-un centru cu experiență pentru câteva luni”, a spus pentru Digi 24 Anca Munteanu, medic primar radioterapie.

 

„Este foarte scump cu siguranță. Ne va costa un om care să-l scoatem de la noi, de la activitatea pe care o face aici, să-l plătim în timpc e lucrează 9 luni în altă parte, să-i asigurăm masă, casă”, a explicat Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași.

 

Costurile totale se vor ridica la aproximativ 20 de mii de euro, iar bolnavii vor putea fi tratati din nou abia din primavara anului viitor.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments