Cadavrul unei românce în vârstă de 26 de ani a fost găsit crucificat, luni, la periferia Florenţei, cu urme de tortură.
Femeia, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită sub un pod din Ugnano, la periferia Florenţei, de un biciclist care a alertat autorităţile. Procedura de identificare încă nu a fost finalizată, transmite autorităţile italiene.
Atunci când a fost găsită, femeia avea doar pantofii în picioare. Hainele ei au fost găsite la o distanţă de 1,5 kilometri de cadavru. Poliţia italiană nu exclude deocamdată nicio ipoteză, dar cea principală este că femeia a fost imobilizată, torturată şi violată, apoi lăsată să moară.
Investigaţia este coordonată de Paolo Canessa, procurorul care a orchestrat şi ancheta privind „monstrul din Florenţa”. „Monstrul din Florenţa” este un criminal în serie care, în perioada 1968-1985, a ucis 16 persoane, aproape toate dintre acestea fiind cupluri.
Poliţia susţine că poziţia cadavrului a fost probabil accidentală, „fără semnificaţie simbolică”, transmite agenţia de ştiri ASCA din Italia, care sugerează că femeia era, cel mai probabil, o prostituată care lucra în zonă.
În urmă cu un an, o altă femeie a fost găsită într-o poziţie similară, cu braţele legate de o bară de fier, dar în viaţă, a declarat poliţia.
În pofida asigurărilor autorităţilor italiene, există temeri că ar putea fi vorba despre un criminal în serie.
(Sursa: adevarul.ro)