România înregistrează valori-record ale mortalităţii în rândul copiilor şi al mamelor, comparativ cu restul statelor dezvoltate, relevă raportul ”Starea mamelor din întreaga lume” (State of the World’s Mothers), lansat astăzi de organizaţia Save the Children International.
Din cele 178 de state incluse în raport, Finlanda se distinge ca ţara cu cel mai prielnic climat pentru mame, fiind urmată în clasament de alte cinci state nord-europene: Norvegia, Suedia, Islanda, Olanda şi Danemarca. La polul opus, topul ţărilor care oferă condiţii sociale precare tinerelor mame este dominat de comunităţile africane, în frunte cu Somalia, Congo, Niger şi Mali. Cifrele sunt relevante: în timp ce în Ciad una din 15 femei moare anual din cauza complicaţiilor din timpul sarcinii, în Suedia, o asemenea tragedie va avea loc doar o dată la 14.100 de naşteri. De asemenea, dacă în Sierra Leone, 20% din copii nu ajung la vârsta de cinci ani, în Islanda, acest risc este de 90 de ori mai mic.
Din păcate, şi în acest an, România continuă să se evidenţieze prin contraperformanţe. Astfel, ţara noastră ocupă locul 65 în clasamentul internaţional, ceea ce o clasează pe ultima poziţie la nivelul Uniunii Europene, la distanţă considerabilă faţă de Ungaria (locul 55) şi Bulgaria (44). Mai mult, România este depăşită în topul global de state mult mai sărace, precum Serbia (locul 36), Cuba (35) sau Belarus (26).
Studiul are în vedere cinci indicatori: riscul de deces matern, mortalitatea copiilor sub cinci ani, anii de şcolarizare petrecuţi în sistemul de educaţie formală, PIB per capita, participarea femeilor la actul de guvernare, iar România raportează cifre descurajatoare pentru toate cele cinci criterii. De pildă, dacă la noi o femeie din 2.600 moare în timpul sarcinii (exact aceeaşi cifră este raportată şi de Iran, de pildă), în Vest raportul este de 1:8.900. De asemenea, în timp ce 1,2% din copiii în România mor înainte de a împlini 5 ani, în Occident lucurile stau mult mai optimist, cu o pondere de doar 0,4%.
În spatele cifrelor se află nenumărate drame umane, care, cu voinţă şi dedicare, ar putea fi prevenite. De aceea, Organizaţia Salvaţi Copiii România s-a alăturat în urmă cu trei ani programului internaţional Every One, care are ca scop salvarea copiilor de până în cinci ani din întreaga lume, demarând o campanie amplă – Fiecare copil contează – desfăşurată pe doi piloni esenţiali în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă: programe de informare a mamelor din comunităţile defavorizate şi dotarea maternităţilor cu echipamente medicale peformante. Până în momentul de faţă, 5.356 copii 0-5 ani, 941 mame tinere şi 633 gravide au beneficiat de pe urma acestei campanii, iar 18 maternităţi au fost modernizate cu echipamente necesare salvării bebeluşilor născuţi prematur. Valoarea totală a investiţiilor realizate până în prezent este de 1.300.000 lei.
„În România, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar principala cauză a acestui flagel este prematuritatea. Cu ajutorul echipamentelor donate până acum, Salvaţi Copiii România a contribuit la salvarea a 3.600 vieţi, iar pentru acest an avem în vedere dotarea a 28 de maternităţi. Ne dorim, însă, mai mult, şi, de aceea, facem din nou un apel către publicul larg de a redirecţiona cei 2% din impozitul pe venit către dotarea cu echipamente a secţiilor de nou-născuţi din România. Este un gest simplu, care necesită un efort minim, dar prin care fiecare dintre noi poate oferi şansa la viaţă bebeluşilor care se nasc prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
(Sursa: descopera.ro)