Calculele arată că facturile Hotelului Moldova vor scădea cu 27% după trecerea la sistemul centralizat. Facturile anuale se vor micşora de la 442.000 de lei la 314.000 de lei
Unul dintre cele mai mari hoteluri din Iaşi, Moldova, a renunţat la centrala pe gaze cu ajutorul căreia erau încălzite camerele şi era generată apa caldă şi s-a rebranşat la reţeaua de distribuţie a agentului termic furnizat de Dalkia. “Calculele au arătat o scădere importantă a cheltuielilor de întreţinere”, a spus Ana Maria Icătoiu, purtătorul de cuvânt al Dalkia Termo Iaşi, cu privire la facturile care vor fi plătite de client în viitor.
Căldură şi apă caldă pentru 148 de camere
Pe 30 aprilie, Unita Turism Holding, proprietarul Hotelului Moldova din Iaşi, a luat o decizie suprinzătoare, necesară pentru scăderea facturilor pentru apă caldă şi căldură. “Dalkia Termo Iaşi a devenit furnizorul agentului termic pentru Hotelul Moldova. Este echivalentul consumului a nouă blocuri de patru etaje din Iaşi şi este un client foarte important, care a înţeles perfect că energia termică produsă şi distribuită în regim centralizat este mai ieftină”, declară purtătorul de cuvânt al Dalkia Termo Iaşi. Pe lângă cele 148 de camere, hotelul mai are săli de conferinţe şi restaurant.
Economii de 27% pe an
Decizia proprietarului hotelului a venit după ce calculele au arătat că ar ieşi în avantaj dacă ar cumpăra energie termică produsă în cantitate mare în loc s-o producă în propria centrală. “Este o scădere cu 27 de procente a facturii, de la 442.000 de lei pe an, la 314.000 de lei pe an, în condiţii identice de temperatură exterioară şi interioară. Moldova a optat pentru varianta cu modul termic în care este livrat agent termic. Căldura poate fi pornită în orice moment şi apa caldă este furnizată permanent. Parametrii de funcţionare ai modulului sunt urmăriţi în dispeceratul nostru, prin sistemul de reglaj şi automatizare, iar temperatura încălzirii poate fi reglată automat, în funcţie de temperatura exterioară, la fel ca în cazul oricărui punct sau modul termic”, mai spune Icătoiu.
A fost eliminat pericolul de explozii
Decizia conducerii Hotelului Moldova de a renunţa la încălzirea cu o centrală pe gaze are mai multe avantaje, pe lângă economia de bani. Conform reprezentanţilor hotelului şi ai Dalkia, faptul că centrala a fost eliminată a redus la zero pericolul unor defecţiuni care ar putea conduce la explozii, scurgeri de gaze sau asfixiere. “Nu în ultimul rând, alegerea sistemului centralizat de termoficare a eliminat o sursă de poluare din centrul oraşului”, explică Ana Maria Icătoiu.
Module termice pentru populaţie
Modulele de încălzire pentru apartamente au aceeaşi dimensiune ca centralele termice pe gaz, dar sunt conectate la reţeaua de termoficare şi, cu ajutorul agentului termic din sistemul de termoficare, prepară apa caldă sau distribuie căldură în calorifere.
Dispozitivele nu au nevoie de aprobări speciale pentru că nu funcţionează pe gaz şi nu există pericole. În plus, modulele nu au nevoie de revizii sau aprobări şi au o durată de viaţă de 15-20 de ani. Există chiar modele care nu necesită conectare la reţeaua electrică, având valve mecanice. Căldura din apartament sau temperatura apei calde sunt reglate de către proprietarul modulului, în funcţie de preferinţe şi de buget. Tot modulele sunt cele care permit contorizarea individuală, astfel că cei care le folosesc vor şti precis cât agent termic au folosit şi cât au de plată.