Patron de firmă de construcții din Iași, condamnat pentru o „gaură” de 210.000 lei dată bugetului de stat

0
69

Tribunalul Iaşi a decis la finele săptămânii trecute să condamne la doi ani de închisoare cu suspendare un bărbat din Iaşi acuzat de evaziune fiscală.

 

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Cenuşă, în calitate de administrator al SC Pic Site SRL, nu ar fi achitat către stat sumele aferente TVA şi impozitului de profit pentru perioada aprilie 2006 – decembrie 2009. Prejudiciul total adus bugetului de stat se ridică la peste 210.000 de lei.

 

Firma ieşeanului a fost înfiinţată în 2005 şi avea ca obiect de activitate construcţiile. În 2010, societatea a intrat în insolvenţă, iar un an mai târziu administratorul a fost trimis în judecată pentru stopaj la sursă, întrucât nu a virat către stat dările angajaţilor.

„Învinuitul nu a achitat prejudiciul în timpul urmăririi penale“, a spus procurorii.

 

La audieri, Gheorghe Cenuşă a spus că nu a înregistrat în contabilitate facturile pentru că nu „a găsit un contabil bun.“

 

Procurorii au găsit la firma sa peste 170 de facturi neînregistrate, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 800.000 de lei. Sentinţa Tribunalului nu este definitivă.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments