În perioada 7-10 mai 2014, un grup de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi a participat în localitatea Haskovo din Bulgaria la cea de-a treia mobilitate din cadrul Proiectului Leonardo da Vinci cu titlul “Are you safe at work”?, număr de identificare LLP/LdV/PAR/2013/RO/043, finanţat de Uniunea Europeană.
Partenerii din acest proiect, instituții care au ca obiect de activitate principal educația elevilor provin din Bulgaria, Italia, Marea Britanie, România şi Turcia. La întâlnirea de lucru au participat reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor implicate în proiect, elevi şi profesori, scopul principal al acesteia fiind acela de a conştientiza importanţa securităţii la locul de muncă, atât pentru elevi, cadre didactice, cât şi pentru salariaţii din întreprinderile mici şi mijlocii.
Agenda de lucru a întâlnirii a cuprins, printre altele, ateliere de lucru pe tema securităţii la locul de muncă, discuții referitoare la activitățile fiecărui partener la nivel local, dezbateri cu privire la rolul şcolii în pregătirea elevilor pentru piaţa muncii, proiectarea acțiunilor viitoare ale proiectului, vizite în regiunea Haskovo la diferite instituții relevante din perspectiva temei proiectului, întâlnire cu oficialităţile oraşului, activităţi dedicate Zilei Europei etc.