Tânăra operată de patru ori din cauza unei erori medicale se simte mai bine. A făcut primii pași fără susținător

0
98

Tânăra a fost transferată într-o rezervă la chirurgie şi, potrivit medicilor, zilele trecute, a început să se alimenteze singură şi să facă primii paşi neînsoţită. Monica Neamţu a părăsit Secţia de Terapie Intensivă a Spitalul „Sfântul Spiridon“ Iași, unde a fost internată la sfârşitul lunii martie.

 

Monica este în continuare supravegheată de specialiştii din spital, iar în prezent starea ei evoluează pozitiv.

 

„Evoluţia pacientei în vârstă de 19 ani este bună. De cu­rând, tânăra a fost mutată într-o rezervă a clinicii de chi­rur­gie. Pacienta se alimentează singură şi marți, a reuşit să meargă fără ajutor. Tânăra are în continuare tratament anticoagulant şi este monitorizată intermitent, atât clinic, cât şi paraclinic“, a explicat pentru Ziarul de Iași Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

 

Monica este internată în spitalele ieşene de aproape două luni, timp în care a suferit patru intervenţii chirurgicale. Tânăra s-a adresat doctorilor pentru a rezolva problema unei sarcini extrauterine. Iniţial, pacienta a mers la Maternitatea „Cuza Vodă“, însă de acolo a fost în­drumată către Maternitatea „Elena Doamna“.

 

Botoşăneanca a fost pacienta conf.dr. Răzvan Socolov, directorul medical al spitalului. După câteva zile de spitalizare, Monica a fost externată, dar în scurt timp a revenit la maternitate, pentru că se simţea rău. Atunci, medicul curant decide cu acordul pacientei să intervină chirurgical pentru a rezolva problema. În timpul primei intervenţii apar complicaţii, şi atunci medicul curant decide să solicite prezenţa unui chirurg în sală, respectiv a prof. dr. Dan Niculescu, medic primar din Clinica de Chirurgie Generală II de la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

 

A doua zi, Monica este operată iar din cauza unei hemoragii interne şi apoi este transferată în ATI la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Aici, pacienta fost operată a treia oară pe 2 aprilie, din cauza unor complicaţii abdominale.

Miercuri, pe 16 aprilie, tânăra a fost supusă celei de-a patra intervenţii chirurgicale, de această dată fiind vorba despre una de control. În prezent, cazul Monicăi este anchetat de către o comisie a Colegiului Medicilor.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments