Pentru a scăpa de pușcărie, un interlop din Iași și-a înregistrat partenerii de afaceri. „Ciripiturile” nu au ajutat procurorii, iar trădătorul a devenit „persona non-grata”

0
415

Pentru a beneficia de clemenţă din partea procurorilor, un interlop arestat de DNA Iași a fost de acord să îşi toarne la DNA prietenii. Faptele povestite de el, de trafic de influenţă, vizau şi judecători de la Curtea de Apel Iaşi.

 

Pentru a înţelege contextul în care cămătarul Tiberiu Cristodorescu a semnat un denunţ la DNA Iaşi, trebuie amintit un dosar în care acesta, Gheorghe Clapon şi Gheorghe Rusu (unul dintre fraţii Corduneanu) sunt judecaţi pentru trafic de influenţă. În iulie 2013, cei trei erau arestaţi într-un dosar al DNA fiind acuzaţi că a fi primit 40.000 de euro de la o traficantă de persoane, Mihaela Moisă, promiţându-i acesteia că vor interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Iaşi în scopul micşorării şi schimbării regimului unei pedepse. Cei trei sunt acuzaţi că ar lucrat împreună pentru a obţine bani din trafic de influenţă, reţeaua pusă pe picioare de ei fiind descrisă de procurori ca fiind de „tip Al-Queda“, se arată în denunţul semnat de Tiberiu Cristodorescu și obţinut de „Adevărul“.

 

După mai bine de o lună de la arestare, Tiberiu Cristodorescu a fost de acord să dea informaţii procurorilor anticorupţie, pentru a beneficia de clemenţa pe care legea o prevede în astfel de situaţii. Dovadă a stat în acest sens şi o acţiunea jenantă a DNA Iaşi care, prin însuşi şeful de pe atunci al structurii, Sorin Călin, a cerut eliberarea din arest a cămătarului. Acesta a fost eliberat în primă instanţă, însă păstrat în arest la acea vreme, urmare a intervenţiei directe a Laurei Codruţa Kovesi, şefa structurii centrale DNA. Ca urmare a denunţului lui Cristodorescu, pe rolul DNA Iaşi s-a format dosarul 77/P/2013, mai mulţi avocaţi şi apropiaţi de-ai lui Gheorghe Clapon fiind interceptaţi şi cercetaţi de procurori.

 

70.000 de euro pentru o sentinţă

Denunţurile cămătarului ieşean conţineau trei presupuse fapte de trafic de influenţă, în fiecare dintre acestea fiind implicat, după cum a denunţat Cristodorescu, afaceristul Gheorghe Clapon. Prima poveste „ciripită“ anchetatorilor de cămătar se referea la faptul că, „în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, la solicitarea numitului Clapon Gheorghe, împreună cu un partener de afaceri pe nume Zamfirescu Corneliu, a împrumutat o persoană pe nume «Dediu» cu suma de 38.000 de euro (împrumut garantat cu două autoturisme Mercedes), aflând ulterior că această sumă a fost destinată rezolvării în instanţă a dosarului în care era judecat la Curtea de Apel Iaşi numitul Dediu Daniel.

 

După acordarea acestui împrumut denunţătorul a aflat că, urmare a demersurilor făcute de Clapon Gheorghe, inculpatul Dediu Daniel a primit o condamnare cu suspendarea executării pedepsei“, se arată într-un document DNA. Referitor la acest aspect, procurorii notează că pe rolul DNA Iaşi se afla deja un dosar în care se cerceta faptul că Gheorghe Clapon şi Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) ar fi promis lui Lili Dediu (tatăl lui Daniel Dediu) că, în schimbul a 70.000 de euro, vor obţine o sentinţă favorabilă la Curtea de Apel Iaşi. Contextul este mai mult decât interesant. Chiar dacă anchetatorii nu au putut demonstra presupusa faptă de tra-fic de influenţă, este de remarcat faptul că Daniel Dediu, ce se autoproclama în trecut şeful interlopilor din Galaţi, a beneficiat de clemenţă din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi, care i-au redus de la şapte ani cu executare la trei ani cu suspendare o pedeapsă primită pentru tâlhărie.

 

 

Citește și Scufundarea lui Eva. Secretele celui mai spectaculos caz din Justiția locală, în care au fost implicați interlopi, judecători corupți, procurori veroși și turnători

 

 

Trafic de influenţă din arest

Tiberiu Cristodorescu le-a mai povestit procurorilor că, în perioada în care se afla în Arestul Poliţiei Iaşi, Gheorghe Clapon i-ar fi solicitat contravaloarea a trei autoturisme Dacia Logan, bani care ar fi urmat să îi fie daţi Tatianei Clapon (soţia lui Gheorghe) şi altui intermediar, care, la rândul lor, ar fi trebuit să îi dea judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi. Şi această faptă nu a putut fi demonstrată, în ciuda faptului că, timp de o lună, Cristodorescu a purtat echipament de înregistrare video şi audio şi a încercat să îi provoace pe colegii de celulă să vorbească despre acest aspect. În fine, acelaşi Cristodorescu a mai relatat că, în 2011, avocatul Alexandru Tudor Bernic (apărător al clanului Corduneanu) ar fi „aranjat“, pentru suma de 50.000 de euro eliberarea lui Gheorghe Clapon şi a lui Oleg Drăniceru, într-un dosar în care cei doi erau arestaţi la vremea respectivă pentru spălare de bani. Nici această faptă nu a putut fi demonstrată. Pe 20 aprilie, procurorul Emilian Eva avea să claseze dosarul privindu-i pe cei enumeraţi, din lipsă de probe. Aceasta a consemnat în odonanţa sa că, „întrucât în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că susţinerile denunţătorului Cristodorescu Tiberiu-Francisc nu se coroborează cu alte mijoace de probă din care să rezulte implicarea mai presus de orice dubiu a numiţilor Bernic Alexandru Tudor, Clapon Tatiana Rodica, Clapon Gheorghe şi Rusu Gheorghe în activităţi de trafic de influenţă sau cumpărare a influenţei faţă de magistraţi-judecători de la Curtea de Apel Iaşi, rezultă că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.“

 

Telefoane ascultate pentru avocaţi

În urmă cu o lună, DNA a comunicat persoanelor cercetate în acest dosar faptul că au avut telefoanele ascultate. Printre cei care au fost interceptaţi de către anchetatori se numără avocaţii lui Gheorghe Clapon, cum ar fi Remus Jugănaru, din Baroul Bucureşti, dar şi cei vizaţi în cauză. Interesant este că posturile telefonice ce au fost ascultate de către anchetatori sunt şi cele din Penitenciarul Iaşi, pe care Clapon le folosea pentru a vorbi cu apropiaţii săi. De la finele lunii septembrie 2013, Tiberiu Cristodorescu a purtat microfoane şi camere video în celula sa, unde încerca să scoată informaţii de la colegii săi din Arest. Surse apropiate cămătarului ieşean spun că acesta ar fi devenit persona non-grata în mediul infracţional ca urmare a denunţurilor făcute împotriva celor care obişnuiau să îi fie prieteni. Cei mai înverşunaţi împotriva sa ar fi apropiaţii grupării Mararu de la Piatra Neamţ.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments