Ieșenii sunt îndemnați să manifeste solidaritate față de persoanele afectate de HIV/SIDA. Duminică, 18 mai, ieșenii sunt invitați să participe la Marșul Tăcerii. Pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt vor fi aprinse zeci de lumânări.
ARAS Iași anunță că marșul va începe duminică, la ora 19.00, din Parcul Copou. Traseul este Parcul Copou – bulevardul Carol – Fundație – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
La ora 20:00, pe pietonal vor fi aprinse lumânări, participanții vor asista și la un concert de muzică folk iar la ora 21:15 vor fi înălțate lampioane.
(Sursa: digi24.ro)