România a înregistrat, în aprilie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE

0
41

 

 

România şi Austria au avut în luna aprilie 2014 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,6%), un nivel dublu faţă de cel înregistrat la nivelul UE 28, unde preţurile au înregistrat o creştere anuală de 0,8%, conform datelor publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).
 

Comparativ cu luna martie 2014, inflaţia a crescut în 16 state membre (inclusiv în România de la 1,3% până la 1,6%), a rămas stabilă în patru state şi a scăzut în şapte state membre. Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia (minus 1,6%), Bulgaria (minus 1,3%) şi Cipru ( minus 0,4%).

În zona euro, în luna aprilie 2014, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 0,7%, de la nivelul de 0,5% înregistrat în luna martie. Cel mai mare impact de creştere asupra inflaţiei în zona euro a venit de pe urma preţurilor vacanţelor (care au crescut cu 0,09 puncte procentuale), tutun şi electricitate (creştere de 0,07 puncte procentuale fiecare). În schimb, preţul combustibililor pentru transport au scăzut cu 0,18 puncte procentuale, iar preţul serviciilor de telecomunicaţii a scăzut cu 0,11 puncte procentuale, iar cel al legumelor a scăzut cu 0,08 puncte procentuale.

 

În pofida uşoarei creşteri din luna aprilie, inflaţia în zona euro rămâne mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană (BCE), ceea ce ar putea să-i determine pe gardienii monedei euro să adopte noi măsuri de relaxare a politicii monetare la reuniunea de luna viitoare.

Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), preţurile de consum au crescut cu 0,27% în aprilie 2014 faţă de luna anterioară, în timp ce, comparativ cu aprilie 2013, acestea au crescut cu 1,21%. Rata medie lunară a inflaţiei în primele patru luni din 2014 a fost de 0,4%, faţă de 0,5% în perioada similară din 2013.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments