Grupul petrolier rus Lukoil va începe anul viitor lucrări de foraj la mare adâncime într-un deşert din Arabia Saudită, după un deceniu în care a căutat depozite convenţionale care s-au dovedit a fi fără importanţă.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, a invitat companiile energetice internaţionale, cum ar fi Lukoil, Royal Dutch Shell şi Sinopec, să găsească şi să pompeze gaze neconvenţionale din deşertul ‘Empty Quarter’ (Rub-al Khali) în urmă cu peste zece ani.
Astfel, Arabia Saudită spera să-şi acopere cererea de energie subvenţionată pe plan intern pentru a trimite la export ţiţeiul mai profitabil.
Companii internaţionale, care au format societăţi mixte cu firma de stat Saudi Aramco, nu au reuşit să găsească depozite viabile din punct de vedere comercial şi, în timp ce unii au abandonat căutărilor, Lukoil le va continua.
Împreună cu Saudi Aramco, grupul rus va fora la mare adâncime în două zăcăminte din deşertul ‘Empty Quarter’, au declarat pentru Reuters surse din industrie.
Un oficial al Lukoil Overseas a declarat că societatea mixtă va fora în primul zăcământ în primul trimestru din 2015 şi în al doilea în ultimele şase luni ale anului. Reprezentanţii Saudi Aramco nu au comentat informaţia.
‘Costul va fi foarte ridicat comparativ cu rezervoarele neconvenţional din SUA’, a declarat una dintre surse.
În Arabia Saudită Lukoil va căuta depozite de gaz neconvenţional care se găseşte în roci dure.
Recent, Lukoil şi grupul petrolier francez Total au semnat un memorandum privind dezvoltarea zăcământului de şisturi bituminoase Bazhenov (Rusia).
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au afirmat că grupul energetic rus intenţionează să extragă anul acesta aproximativ 733.000 de barili de ţiţei din zăcământul de Bazhenov, pentru a compensa declinul producţiei în Siberia.
Şi Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, a semnat un acord cu grupul american ExxonMobil pentru dezvoltarea zăcământului de şisturi bituminoase Bazhenov, unde se află majoritatea rezervelor din Rusia. Departamentul energiei din SUA estimează că zăcământul Bazhenov este cel mai mare din lume.
Profitul net al Lukoil, al doilea producător de ţiţei din Rusia, a scăzut anul trecut cu 29%, până la 7,83 miliarde de dolari, chiar dacă vânzările au urcat cu 1,6%, până la 141 miliarde de dolari.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
(Sursa: capital.ro)