Trei persoane au ajuns joi la amiază, la spital după un grav accident de circulaţie la intrarea în localitatea ieşeană Osoi. Cele trei victime se aflau într-un autoturism Dacia Solenza, iar şoferul a intrat pe contrasens într-o curbă periculoasă, din cauza ploii şi a vitezei neadaptate, tamponându-se frontal cu un Volkswagen.
Autoturismul din urmă se deplasa din sens opus, dinspre Comarna către Iaşi. Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, iar la faţa locului au fost trimise trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de pompieri de la descarcerare.
Poliţiştii au precizat că vina îi aparţine şoferului Daciei, acesta fiind una dintre victimele accidentului. „Şoferul unei Dacii Solenza, pe fondul ploii torenţiale şi a carosabilului umed, într-o curbă a intrat pe contrasens şi a intrat în coloziune cu un alt autoturism, care se deplasa regulamentar. Şoferul Daciei şi doi pasageri din aceeaşi maşină au fost transportaţi la spital. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a declarat pentru Ziarul de Iaşi Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Poliţiei.
Alţi doi ieşeni au căzut victime accidentelor rutiere. Joi, un bărbat şi o femeie din municipiu care se aflau în dreapta şoferilor au sfârşit cu capul spart, coloana contuzionată şi cu mai multe răni la nivelul corpului.
Ieşenii au fost aduşi de echipajele de urgenţă la Spitalul „Sfântul Spiridon“, iar după primele îngrijiri ambii au fost transferaţi către Spitalul de Neurochirurgie. Pacienţii erau conştienţi când au ajuns pe mâinile medicilor şi prezentau numeroase contuzii.
„În garda trecută am primit doi pacienţi, victime ale accidentelor rutiere. Cei doi se aflau în dreapta şoferului, iar în momentul impactului s-au rănit la cap, la coloană şi în zona abdomenului. Primul dintre ei, un bărbat de 27 de ani din Iaşi, avea un traumatism cranio-cerebral fără pierdea cunoştinţei şi un traumatism vertebro-medular cervical. Cel de-al doilea pacient, o femeie de 30 de ani din Iaşi, avea şi ea un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei şi o contuzie toraco-abdominală. Pentru ambii pacienţi s-a luat decizia transferării la Spitalul de Neurochirurgie“, a explicat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU.
Zilnic, în UPU, ajung în medie câte două victime policontuzionate după ce au fost implicate în accidente rutiere.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)