Alocările bugetare pentru Ministerul Apărării Naționale vor crește gradual și vor ajunge la 2% din PIB în 2017, „așa cum este solicitat la nivelul tuturor membrilor NATO”, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. Șeful Guvernului a făcut această declarație după întrevederea avută cu secretarul general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen.
„Am preluat de la 1,1% din PIB, o catastrofă pentru armata română și pentru capabilitățile militare românești. Am ajuns, azi, la 1,5% din PIB și, pe baza unei creșteri graduale asumate de către parlament, de 0,2% din PIB, în 2017 vom putea să avem acel 2% care este solicitat la nivelul tuturor membrilor NATO”, a declarat premierul.
Acest lucru „va permite României să își îndeplinească toate obligațiile care decurg din calitatea de membru al NATO și, evident, de graniță estică a Alianței Nord-Atlantice”, a adăugat premierul.
„Secretarul general al NATO știa – și ne-a felicitat – că 2% dintr-un Produs Intern Brut care crește este, cu siguranță, o veste mult mai bună decât 2% dintr-un PIB care ar scădea”, a mai spus Victor Ponta.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a început seria întâlnirilor cu oficialii români. Vineri dimineață, el a discutat cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, și cu premierul Victor Ponta. Oficialul NATO mai are programate întrevederi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, și cu preşedintele Traian Băsescu.
(Sursa: digi24.ro)