Regina fondurilor POSDRU, Irina Carmen Barbălată, n-a scăpat nici cu noul Cod Penal. Judecătorii ieșeni i-au fixat primul termen în iunie

0
220

Judecătorii Tribunalului Iași au făcut un prim pas într-un dosar exploziv, vizându-l pe preşedintele fundaţiei Pro Women, Irina Carmen Barbălată. Fundaţia a fost implicată în implementarea unor programe cu finanţare europeană, iar procurorii DNA au intrat pe fir după ce Ministerul Dezvoltării a găsit nereguli în derularea a două dintre acestea.

 

 

S-a socotit o pagubă de 1,7 milioane de lei şi s-a trecut la executarea silită, ceea ce ar fi însemnat închiderea robinetului cu bani pentru fundaţie.

 

Atunci, potrivit procurorilor, şefa Pro Women a trecut la manevre ilegale. „Cu toate că înregistra obligaţii fiscale la bugetul de stat, la 11 noiembrie 2010, fundaţia, reprezentată de preşedintele său, a depus la Ministerul Muncii cererea de finanţare pentru proiectul Investiţia în resursa umană. Concomitent, învinuita Carmen Barbălată a semnat şi depus la POSDRU declaraţia de eligibilitate, în care declara în fals că fundaţia nu înregistrează obligaţii fiscale”, se arată în rechizitoriul citat de Evenimentul.

 

S-a aprobat o finanţare de 1,54 milioane de lei, din care s-au decontat 191.820 de lei, după ce Barbălată a trimis la autoritatea de management doar unul dintre certificatele de atestare fiscală primite, cel în care figura fără datorii.

 

 

Citește și Regina POSDRU a ajuns la bară: BANII ÎNAPOI! Ţepara Carmen Barbălată a ajuns în faţa judecătorilor, după numerele de magie cu proiecte europene

 

 

Carmen Barbălată a fost trimisă în judecată pentru fals în declaraţii, înşelăciune, omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute pentru obţinerea de fonduri din bugetul Comunităţii Europene şi folosirea de acte false sau incomplete având ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul CE. În faţa procurorilor, ea a susţinut că nu a vrut să tragă în ţeapă UE.

 

În baza noului Cod penal, dosarul a intrat în camera preliminară, iar acum, magistraţii Tribunalului au constatat că au fost sesizaţi legal şi au dispus începerea judecăţii. Primul termen va avea loc în iunie.

 

 

Citește și Exclusiv 7EST. POSDRU a făcut-o milionară pe Barbălată. Lecţii de tocat sute de mii de euro din fondurile europene

 

 

Anul trecut, 7EST a descris în mai multe anchete proiectele derulate de Carmen Barbălată, mare parte din cheltuieli fiind imposibil de justificat. La Horleşti şi Popricani, fundaţia lui Barbălată a implementat un proiect denumit „”Clubul Abilităţilor de Viaţă Independentă”, în valoare de 100.000 de euro. Circa 40 de copii au fost aduşi la un fel de şcoală de vară, cumpărându-se câteva scaune, mese, un video-proiector şi un aparat foto. Două învăţătoare au fost plătite cu câte 800 de lei lunar. 80% din bani nu se ştie cum s-au evaporat.

 

 

(Sursa: ziarulevenimentul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments