Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al lui Al-Hilal. Clubul saudit a făcut anunţul azi, pe site-ul oficial. Sursa citată menţionează că antrenorul român a parafat o înţelegere valabilă doi ani.
„A intrat în vigoare contractul pe doi ani cu antrenorul român Laurenţiu Reghecampf, unul dintre numele în curs de dezvoltare în fotbalul european. Acesta a readus Stelei titlul după o pauză de 7 ani şi în ultimele două sezoane a câştigat două campionate şi o Supercupă, iar vineri a pierdut finala Cupei. Reghecampf a fost declarat cel mai bun antrenor al sezonului în România. El a condus Steaua în fazele superioare din Europa League, în ciuda diferenţei de potenţial dintre echipa sa şi celelalte competitoare. Mai multe echipe din Golf s-au interesat de serviciile sale, însă Al-Hilal a finalizat discuţiile, iar Reghecampf este aşteptat la Riyadh”, scrie site-ul oficial al lui Al-Hilal, potrivit digisport.ro.
Din câte se pare, problema clauzei de reziliere a contractului lui Laurențiu Reghecampf cu Steaua a fost rezolvată în ultimele ore, după ce antrenorul a ajuns la un acord cu Gigi Becali. Finanţatorul i-ar fi permis lui Reghecampf să plece fără să achite cei 800.000 de euro, cu o singură condiţie: tehnicianul să renunţe la suma pe care o avea de recuperat de la gruparea din Ghencea, aproximativ 500.000 de euro, reprezentând salarii şi prime de obiectiv pentru ultimul sezon.
Al-Hilal este vicecampioana Arabiei Saudite, încheind sezonul la două puncte de campioana Al Nasr. Echipa a câştigat campionatul de 13 ori, de şase ori Cupa Regelui, dar şi de două ori Liga Campionilor Asiei.
În acest sezon, Al-Hilal este calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, urmând să-şi afle adversara în urma tragerii la sorţi care va avea loc miercuri.
Mulţi dintre suporterii lui Al-Hilal nu sunt încântati de eventuala venire a lui Reghecampf. Fanii îl susţin în continuare pe actualul antrenor, legenda clubului, Sami Al Jaber, şi şi-au exprimat nemulţumirea pe reţelele de socializare.
Dacă va pleca în cele din urmă în Arabia Saudită, Reghecampf şi-ar putea începe mandatul cu o provocare. Al-Hilal este calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, iar câştigarea trofeului este primul obiectiv impus de şeicii care patronează clubul.
(Sursa: digi24.ro)