Nemulţumiţi de salariile mici şi deciziile de reducere a programului de lucru, angajaţii Televiziunii Române Iaşi (TVR) au intrat de marţi în grevă japoneză. Decizia a fost luată la nivel naţional, iar perioada grevei este una nedeterminată.
„Motivul principal pentru care intrăm în această grevă este faptul că se doreşte reducerea programului de lucru de la 8 la 6 ore, decizie luată de administraţie. Astfel, se va reduce lucrul pe săptămână de la 5 la 4 zile. Reducându-se programul de lucru, salariile vor deveni mai mici cu 25 la sută. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi de această decizie şi vor fi foarte demoralizaţi dacă li se vor reduce salariile”, a declarat liderul sindicatului de la Iaşi, Nelu Popa.
Sindicalistul a menţionat faptul că au făcut un set de revendicări pentru salvarea situaţiei. Una dintre ele ar putea salva economia TVR-ului ar fi renunţarea la contractele de colaboratori care sunt foarte multe şi consuma foarte multe resurse financiare.
„Suntem curioşi dacă au făcut un studiu probabil referitor la perioada următoare şi cum se va salva economia prin această decizie”, a mai spus Nelu Popa citat de bzi.ro.
În altă ordine de idei salariile angajaţilor nu au mai fost modificate de 7 ani, acestea fiind în continuare destul de mici, în comparaţie cu cele ale oamenilor din conducerea televiziunii.
Discrepanța este foarte mare şi o modificare a salariilor conducătorilor ar putea echilibra considerabil situaţia, mai spune liderul de sindicat. Angajaţii care vor veni la serviciu şi vor simţi nevoia de a se dovedi îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă, vor purta o banderolă albă în semn de protest.
(Sursa: bzi.ro)