Sute de terorişti au fost ucişi luni seara, în timpul fazei active a acţiunii antitero de la Doneţk. Armata ucraineană a început distrugerea punctelor de control instalate de militarii pro-ruşi la intrarea în oraş, lansând rachete în ele. Potrivit cenzor.net.ua toţi separatiţii care se aflau pe poziţii au fost distruşi în bucaţi.
Publicaţia freejournal.biz anunţă că numărul victimelor din tabără pro-rusă se ridică la peste 100 de persoane. În regiunea Gării Feroviare din Doneţk un elicopter al armatei ucraineane a atacat direct un camion cu separatişti care trăgeau făcuri de armă spre populaţia paşnică pentru solda operaţiunea cu cât mai multe victime. Camionul a fost găsit ars şi răsturnat cu trupuri în el. Răniţii au fost evacuaţi şi transportaţi la spital, arată Deschide.md.
Potrivit reprezentanţilor serviciilor medicale din Doneţk, la spital au ajuns mai bine 15 persoane rănite grav în urma focurilor de armă. Sursa citată mai anunţă cel puţin trei victime din rândurile populaţiei paşnice.
Totodată presa ucraineană reconfirmă faptul că spre Doneţk, la frontiera ruso-ucraineană se îndreaptă în jur de 800 de militari ruşi îmbarcaţi în 36 de camioane.
Trupele militare ucrainene au început să se retragă abia în jurul orei 04:00 dimineaţa.
Acţiunile antitero de la Doneţk au fost reiniţiate după ce separatiştii pro-ruşi au ocupat aeroportul din oraş.
(Sursa: deschide.md)